14 raspunsuri la acest subiect

[J G]

Tocmai am citit postarea unei mamici cu bebelus de 4 luni, pe un grup, in care descria cum a petrecut sarbatorile: fara pregatiri, fara curatenie, cu bavete si hainute ude puse la uscat prin casa, abia a avut timp sa se spele si sa se pieptene - si vorbea de discrepanta dintre cum ne este prezentata maternitatea in media, in special in primele luni de viata ale copilului, si care e de fapt "normalitatea" acestei perioade.

Imi daduc aminte ca atat eu, cat si majoritatea prietenelor mele am avut de remarcat aceasta diferenta cand am avut primul copil, nu atat de mult din punct de vedere al greutatilor practice (colici, plans, ragade etc) cat mai ales emotional. Cultura ne spune ca sentimentele pentru bebelus se nasc inca de cand e in burta si sunt complet dezvoltate atunci cand ne intalnim cu el, dupa nastere. In realitate, lucrurile stau foarte diferit. Bebelusul este o persoana noua care apare in viata noastra, invatam sa-l iubim pe masura ce trece timpul, iar iubirea creste si tot creste cu anii

 

La voi cum a fost, mamici?

[andaghe]

Ar fi minunat ca viitoare mamici aa afle normalitatea emoțională de care vorbesti, ca sa nu se culpabilizeze dupa nastere, când/daca nu le-a napadit inca iubirea cea mare ;)

[Qarina]

Tocmai am citit postarea unei mamici cu bebelus de 4 luni, pe un grup, in care descria cum a petrecut sarbatorile: fara pregatiri, fara curatenie, cu bavete si hainute ude puse la uscat prin casa, abia a avut timp sa se spele si sa se pieptene - si vorbea de discrepanta dintre cum ne este prezentata maternitatea in media, in special in primele luni de viata ale copilului, si care e de fapt "normalitatea" acestei perioade.

Imi daduc aminte ca atat eu, cat si majoritatea prietenelor mele am avut de remarcat aceasta diferenta cand am avut primul copil, nu atat de mult din punct de vedere al greutatilor practice (colici, plans, ragade etc) cat mai ales emotional. Cultura ne spune ca sentimentele pentru bebelus se nasc inca de cand e in burta si sunt complet dezvoltate atunci cand ne intalnim cu el, dupa nastere. In realitate, lucrurile stau foarte diferit. Bebelusul este o persoana noua care apare in viata noastra, invatam sa-l iubim pe masura ce trece timpul, iar iubirea creste si tot creste cu anii

 

La voi cum a fost, mamici?

 

 

daaaaa.... am avut o multime de sentimente, pt fiecare :)

 

ma simteam mare, grea, umflata, neinteleasa, nu ma intelegeam eu pe mine insami, frustrata ca nu erau sentimentele alea materne minunate... oho, nu vrei sa continuu...

 

apoi sentimentul urmator a fost cel de datorie. creatura s-a nascut, ok, ce trebuie sa facem, exact pe ceas si ca la carte. pana si pampersii aia ii aliniam la arta. ca sa nu mai zic de scutecele din spital. desfacut scutec, fotografiat mental proces, refacut pas cu pas.

 

noroc ca mi s-a nascut copilul fara gene si le-am observat crescand, asa am inceput sa-mi dau seama ca e o fiinta in evolutie si nu ina un sir de taskuri bine definite pe care tre' sa le performez :))))

[J G]

daaaaa.... am avut o multime de sentimente, pt fiecare :)

 

ma simteam mare, grea, umflata, neinteleasa, nu ma intelegeam eu pe mine insami, frustrata ca nu erau sentimentele alea materne minunate... oho, nu vrei sa continuu...

 

apoi sentimentul urmator a fost cel de datorie. creatura s-a nascut, ok, ce trebuie sa facem, exact pe ceas si ca la carte. pana si pampersii aia ii aliniam la arta. ca sa nu mai zic de scutecele din spital. desfacut scutec, fotografiat mental proces, refacut pas cu pas.

 

noroc ca mi s-a nascut copilul fara gene si le-am observat crescand, asa am inceput sa-mi dau seama ca e o fiinta in evolutie si nu ina un sir de taskuri bine definite pe care tre' sa le performez :))))

 

Imi aduc ainte exact momentul in care am venit acasa de la spital, e una dintre cele mai vivide amintiri pe care le am. Tatal Carlei s-a dus la farmacie cu reteta de la spital iar eu am ramas singura pentru prima data cu Carla. Am avut brusc constiinta faptului ca e o fiinta vie, muritoare, care depinde integral de mine.... dupa momentul de panica, m-am hotarat sa privesc situatia ca pe un proiect: "copilul asta trebuie sa supravietuiasca". Sentimentele au venit apoi incet... primul zambet mimetic, prima data când a pus manuta pe sanul meu in timp ce alaptam...

Simt acum, dupa 10 ani, ca in fiecare zi o iubesc mai mult decat ieri. Cred ca e si normal, fiinta ei devine din ce in ce mai complexa, e din ce in ce mai mult de iubit.

[J G]

Ar fi minunat ca viitoare mamici aa afle normalitatea emoțională de care vorbesti, ca sa nu se culpabilizeze dupa nastere, când/daca nu le-a napadit inca iubirea cea mare ;)

 

Da, asta e si motivatia mea pentru a organiza workshopul