Membru VIP
Postat 22 ianuarie 2016 - 09:41
E chinuitor..baletul ori face performanta ori nu.Iar la gimnastica....valeu...nu.
Face dans sportiv...insa acum nu prea mai vrea.....poate o sas-i schimbe parerea..a facut doi ani si acum nu mai vrea ca baietii sunt zurbagii si alearga...nu sunt cuminti.
Membru incepator
Postat 22 ianuarie 2016 - 17:54
Si dansul sportive e un sport foarte frumos, elegant, gratios. Dupa cum o descrii I se potriveste. Baietii se vor schimba cu trecerea timpului, iar rochiile pentru competitii sunt superbe, poate o ''pacalesti'' asa pe domnisoara!
Membru incepator
Postat 22 ianuarie 2016 - 17:56
Scuze pentru scris, calculatorul tine mortis sa-mi corecteze textul:((((
Membru incepator
Postat 02 februarie 2016 - 17:34
"Eu am avut impresia ca dupa 10 ani a inceput - putin cate putin - sa devina tot mai adolescent. De fapt cand exact incepe adolescenta?
La 9 ani, inca se mai juca cu Lego, accepta sa il pup in public"
Exact asa :(. Sunt mama si de baiat. Si da, el se desprinde mai greu. Si parca e mai greu, si pentru el si pentru mine. Dar, facem fatza, nu? Ci optimism, ne mai ascundem lacrimile.....amandoi :(
Fetita a facut lucrurile sa para mult mai usoare...S-a petrecut parca pe nesimtite...
Membru incepator
Postat 02 februarie 2016 - 17:35
"Eu am avut impresia ca dupa 10 ani a inceput - putin cate putin - sa devina tot mai adolescent. De fapt cand exact incepe adolescenta?
La 9 ani, inca se mai juca cu Lego, accepta sa il pup in public"
Exact asa :(.
Sunt mama de baiat si de fata. Desprinderea baiatului de mine si a mea de el.....un chin. Pentru amandoi. Cu lacrimi ascunse cu demnitate.
Cu fetita a fost mai usor. Si datorita ei A facut sa treaca lucrurile pe neobservate..
Membru incepator
Postat 02 februarie 2016 - 21:37
"Eu am avut impresia ca dupa 10 ani a inceput - putin cate putin - sa devina tot mai adolescent. De fapt cand exact incepe adolescenta?
La 9 ani, inca se mai juca cu Lego, accepta sa il pup in public"
Exact asa :(.
Sunt mama de baiat si de fata. Desprinderea baiatului de mine si a mea de el.....un chin. Pentru amandoi. Cu lacrimi ascunse cu demnitate.
Cu fetita a fost mai usor. Si datorita ei A facut sa treaca lucrurile pe neobservate..
Stii imi place cum creste, se dezvolta frumos si sunt mandra de ea, mi-e frica sa nu o pierd. Sunt atat de multe tentatii in jur si eu nu voi putea sa fiu mereu cu ea, pas de pas. Ea e o fiinta visatoare, inocenta, nu vede decat partea buna a lucrurilor, de asta sunt ''speriata''. Cum va face fata greutatilor, primei deziluzii, primei despartiri, infrangeri? De momentele astea mi-e frica, sa fiu sincera, frica de a nu gasi cuvintele necesare sa ajung la sufletul ei, sa o ajut sa se ridice, sa o ajut sa isi continue zborul.
Membru VIP
Postat 03 februarie 2016 - 08:23
Singurul sfat pe care ti-l pot da este sa o lasi sa aiba propriile experiente. Este valabil pentru orice copil fie el baiat fie fata. Din punctul meu de vedere experienta reprezinta cel mai puternic argument pentru oricine. Uneori experientele negative chiar daca nu sunt placute ajung sa fie cel mai puternic "profesor".
Cred ca rolul unui parinte este de a sta alaturi sau in spatele copilului, nicidecum in fata acestuia.
In plus chiar, noi suntem modele declarate sau nu ale copiilor nostrii si de aceea ceea ce vor vedea sau simti la noi se va regasi si la ei. Inclusiv frica.
Membru incepator
Postat 10 februarie 2016 - 01:47
Singurul sfat pe care ti-l pot da este sa o lasi sa aiba propriile experiente. Este valabil pentru orice copil fie el baiat fie fata. Din punctul meu de vedere experienta reprezinta cel mai puternic argument pentru oricine. Uneori experientele negative chiar daca nu sunt placute ajung sa fie cel mai puternic "profesor".
Cred ca rolul unui parinte este de a sta alaturi sau in spatele copilului, nicidecum in fata acestuia.
In plus chiar, noi suntem modele declarate sau nu ale copiilor nostrii si de aceea ceea ce vor vedea sau simti la noi se va regasi si la ei. Inclusiv frica.
Multumesc de sfaturi si pentru corectarea titlului, daca tu ai fost cel ce ai facut-o. Incerc sa ii dau libertate in a lua decizii, atat cat se poate la varsta ei. Si inca un prag de trecut, in cateva saptamani pleaca in prima excursie de 3 zile singura (ma rog , cu scoala) si e foarte incantata. Imi spunea mama unei college de clasa ca fiica ei are emotii si e usor nervoasa, a mea e toata un tril de fericire, nici urma de emotii ca nu va fi cu noi ![[smulgpar]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/smulgpar.gif)
Membru VIP
Postat 10 februarie 2016 - 10:44
Da, eu am corectat dar nu are relevanta.
Ioana fiica mea ce mare (va implini 20 de ani maine poimaine) a plecat pt prima data fara noi la 5 ani cu gradinita pt 7 zile la mare. A fost Ok
Daria cea mica (14 ani in curand) a plecat la 6. Acum e in Slovacia la ski cu ceva prieteni de familie.
Pe fete le-am tot trimis constant este totul in regula.
Daca se vor obisnui (sau vor fi obisnuiti) pe cont propriu (relativ) vor reusi mai usor in viata. Asta e opinia mea.
Membru incepator
Postat 20 februarie 2016 - 01:00
Dezordinea... Cred ca e o mare problema pentru noi, daca atunci cand era micuta isi strangea jucariile si ajuta la aranjatul hainelor, acum nu mai face nimic. Astazi am facut greseala de a deschide dulapul ei de haine...nu am cuvinte sa descriu. Mi-a raspuns nonsalant ca pentru ea'' e mai confortabil'' in dezordine. Am ramas fara replica, da , am ajutat-o la aranjat, dar seara erau iar haine aruncate de aiurea.
