Bloguri

Jurnal de sarcina

Povestea noastra

  • Povestea noastra A mai trecut o luna in care am incercat sa obținem o sarcina. La fel si de data aceasta am asteptat suficient timp am facut un test de sarcina iar acesta a iesit tot negativ. Am fost si mai distrusă ca prima data imi pierdusem orice speranta, dar cu toate ca testul era negativ menstruatia nu parea sa apara. Am inceput sa imi fac din ce in ce mai multe griji, ma gandeam la tot felul de tratamente, la tot felul de probleme, la o rezerva inveistenta de ovule, chiar si la menopauza. Cand i-am spus soțului ce ma neliniștește el a fost foarte convins ca este vorba de o sarcina si a sugerat sa il repetam. Dar era imposibil pentru ca făcusem test deja iar acesta era negativ. La insistențele lui am fost de acord a mers a cumparat niște teste mai performante si cu un imens nod in gat am incercat iar. Cred ca numai o persoana care si-a dorit ceva nespus de mult ar putea sa isi imagineze cat de fericiti am fost in momentul in care am vazut ca pe test apar 2 linii. Eram însărcinată dupa atat de multe așteptări, minunea noastra urma sa vina .

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Povestea noastra

    Povestea noastra Primul trimestru de sarcina a decurs foarte bine nu am avut gesturi decat in cateva dimineți. Ma simteam chiar foarte bine eram doar putin obosită. Asteptam cu nerăbdare sa simt p...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra Am fost progrmata dupa o saptamana pentru a vedea ce se va intampla cu al doilea saculet . Timp in care a trebuit sa anunt la locul de munca ca sunt însărcinată deoarece lucrând i...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra Am facut prima programare la medic . Unde nu mare ne-a fost mirarea sa aflam ca nu era vorba doar de un sac gestational ci de doi saci in unul se vedea clar embrionul si am putut ...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra A mai trecut o luna in care am incercat sa obținem o sarcina. La fel si de data aceasta am asteptat suficient timp am facut un test de sarcina iar acesta a iesit tot negativ. ...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra Cum am mai spus aveam 3 luni la dispozitie sa incercam pe cale naturală. Datorita celor petrecute am fost foarte sigura ca vom reusi din prima. Am calculat zilele fertile si ...

Din aceeasi categorie...

  • Test pozitiv

    Am aflat ca sunt insarcinata inainte sa sa imi intarzie ciclu. Ce-i drept, ne doream si ne chinuiam de ceva timp. Dupa Hycosy, mi s-a zis ca in urmatoarele 2 luni sunt cele mai mari sanse sa raman i...
  • Șoc mare!!

    Dupa ce am facut primul test si a iesit pozitiv, urma tati sa afle de minune… nu stiam cum sa ii spun, am amanat chiar 2 zile pana sa imi gasesc cuvintele. Ei bine, si-a dat oricum seama ca ceva e la ...
  • Tati afla despre bebe

    Imediat ce m-am liniștit din șocul pe care l-am trăit când a apărut și a doua liniuță, i-am trimis soțului poză cu testul (el fiind la muncă și neștiind că eu am de gând să fac test). Aveam alte planu...
  • Tatal afla de bebelus

    In saptamana 5-6 de sarcina cand inca nu stiam ca sunt insarcinata, tocmai facusem un test de sarcina care a iesit pozitiv. Am ramas placut surprinsa, deoarece nu am crezut sa se intample asa de repe...
  • Ziua în care am aflat ca sunt însărcinată

    Când am aflat prima dată că sunt însărcinată, nu mi-a venit sa cred astfel încât am făcut 3 teste in săptămâni diferite doar ca să mă asigur că este real. După ce toate 3 au ieșit pozitive, mi-am făcu...
  • Ce provocări prevăd cu aceasta sarcina?

    Provocările primei sarcini sunt din ce in ce mai intense. Aflarea despre sarcina, primele cumparaturi, primele emoții. Acum problema nu era financiară, ci cum sa facem sa cumpărăm pentru bebe tot ce e...
  • Tati afla despre test!

    Heiii, am revenit. După cu știți am aflat ca sunt însărcinată. Dar bucuria mea era atât de mare încât trebuia sa o împărtășesc și cu soțul. M-am tot gândit zilele următoare cum sa ii spun sau sa i...
  • Cum am aflat ca sunt insarcinata

    Buna seara! Asi vrea sa va povestesc putin cum am aflat despre sarcina si cum i-am spus sotului despre ea. Dupa ce a implinit baietelul nostru 3 anisori, ne-am dorit si ne-am decis ca sa mai avem un ...
  • Cum i-am dat vestea sotului

    #prima eco de confirmare #surprizapentrusot #tatiafladesprebebe #memories🧸 In 20.01.2023 am gasit primul loc liber la medic pentru a confirma sarcina. Aveam deja 5 sapt3zile si nu aflasem pana acum...
  • You’re gonna be a dad!

    In ziua cand am aflat despre sarcina,ca in sfarsit Dumnezeu ne-a raspuns la rugaciuni,am pus la cale planul perfect pentru a-l anunta pe omul cel mai important din viata mea. Am avut nevoie de:una bu...