Bloguri

Jurnal de sarcina

Săptămâna 26.

  • O săptămâna noua, in care bebelușa noastră devine tot mai activa. Dacă pana acum se simțeau câteva mișcări, ca niște lovituri micuțe, acum parca o ia cu toată burtica din loc :) am fost la control zilele trecute și totul este in regula cu micuța, ia foarte bine in greutate (chiar mai mult decât ar trebui :) și se dezvolta foarte bine. La controlul anterior. era deja cu capul in jos și speram sa stea așa pana la următorul control, astfel încât sa pot primi unda verde pentru nașterea naturală. Imi place tare mult perioada asta, in care ne pregătim pentru venirea ei, facem liste, ne organizam, căutam ce ar putea fi mai bun pentru ea, iar in același timp parca timpul trece prea repede și mâine-poimâine vine Decembrie și o vom avea in brațe. Săptămâna aceasta mi-am propus sa citesc mai multe despre nastere și sa termin cursul de alăptare pe care l-am început. Mai e așa de putiiiiin!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Miscarile bebelusului.

    Unul dintre motivele pentru care am ales sa scriu săptămâna aceasta pe blog este un rezultat al frecventei mișcărilor bebelusei. Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit așa mult ca sarcina sa îna...
  • Săptămâna 26.

    O săptămâna noua, in care bebelușa noastră devine tot mai activa. Dacă pana acum se simțeau câteva mișcări, ca niște lovituri micuțe, acum parca o ia cu toată burtica din loc :) am fost la control zil...
  • Săptămâna 25.

    Săptămâna 25 de sarcină Sunt la primul copilaș, iar astăzi am efectuat testul de toleranta la glucoza. Săptămâna 25 pentru mine, a început foarte bine, ma așteptam ca testul sa provoace stări de rău...
  • A cincea luna

    Timpul trece atât de repede. Una dintre cele mai frumoase experiențe a fost sa simt bebelușul :) inițial ca un gol in stomac, iar apoi efectiv ca o bătaie! Abia așteptam sa vina seara și sa pot simți ...
  • Prima morfologie

    Luna aceasta a fost o luna plină, cu câteva dureri de cap, dar in rest ma bucur așa mult ca am avut energie, ca sa pot termina licența. Burtica a început sa crească și deja o parte din haine nu ma mai...

Din aceeasi categorie...

  • Bebe pe drum

    Să povestesc și despre bebe puțin. E amuzantă asta mică, stă într-o parte, îmi stă burta strămb. Mai ales seara, dar se vede și în timpul zilei. Nu știu cum stă, dar mă tot lovește pe partea dreaptă î...
  • Am stabilit data operatiei

    Pe 5 aprilie am mers din nou la medicul ginecolog . Am facut ecografie si monitorizare . Tot acum am aflat si data la care ne vom cunoaște minunea . 15 aprilie 2024 va fi data la care vom face ope...
  • Ziua mea cu bebe in burtica

    Ziua mea , 3 aprilie 2024 , o zi memorabila . Chiar daca sotul este plecat cu munca , am avut o zi emotionanta . Plina de surprize ,dar mai ales , plina de implinire si recunostinta . Eu , la 27 de ...
  • Gastroenterita in saptamana 30

    28 spre 29 Martie noaptea ...Cea mai urâtă noapte din viata de gravida. Pe la ora 02 dimineata , m-a trezit cu o stare destul de grava de rau ...stare de voma si dureri de burat . Am stat putin lini...
  • Celule Stem

    A lua sau a nu lua celule stem?Nu vreti sa stiti de cate ori m-am certat cu el pe subietcul asta.El, binenteles, impotriva lor. Eu pro.Ce faci in situatia asta?Poate sunt prea hormonala. Poate sunt pr...
  • Sarbatori in 3 😍

    Am petrecut aceste sarbatori pascale in 3, cu gandul ca anul viitor vom reface poza si va fi un bebelus de aproape un an in bratele noastre. Ce repede trece timpul! 🤍
  • Primul trimestru săptămânile 1-13

    Eram însărcinată in 5 săptămâni cand am făcut testul de sarcina, tin minte prima ecografie cand apărea doar un săculeț mic pe monitor dar in sufletul meu era o fericire aparte si in gandurile mele doa...
  • Frica micsorare durata concediu crestere copil

    Nu stiu daca sunt singura panicata de treaba asta, dar ati vazut ca la televizor au inceput sa apara reportaje despre cum OECD ne sugereaza micsorarea concediului de crestere copil daca vrem sa aderam...
  • 1 mai frumos ca altul

    De 1 Mai ne-am bucurat la iarba verde si am simtit din plin natura imprejurul nostru 🌿 cu siguranta i-a prins bine si bebelinei🤍
  • Grija exagerata a sotului

    Sotul meu este extra grijuliu. Si cand spun extra, ma refer la in ultimul hal de exagerat de iti vine sa te dai cu capul de pereti de grijului ce este...Stiu ca multe fete ar zice "doamne, ce norocoas...