Săptămâna aceasta ne-am încumetat și am mers în ultima mini-vacanță înainte de nașterea lui bebeluș. Luna mai este preferata soțului meu, fiindcă nu este nici prea cald, nici prea frig, iar totul este verde proaspăt. Așa că ne-am făcut bagajele și duși am fost pentru câteva zile. Evident, nu puteam merge prea departe de casă și nici să facem ceva solicitant fizic, dat fiind că eu am energia unui melc obosit perioada asta. Așa că am ales să mergem undeva la aprox. 2 ore de orașul nostru și am stabilit un program lejer și adaptabil, ca să nu mă obosesc eu prea mult.
Am ținut să facem asta și pentru puiul nostru mai mare, de 2 ani și un pic, pentru a-i oferi lui niște experiențe deosebite, dat fiind că lunile următoare ne vom învârti în rutina casei, fără nimic special în plan. Bineînțeles însă că socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg - cred că ne-am entuziasmat mai mult eu (ook, mai mult eu :)) ).
Ca și concluzie personală, am decis că de acum încolo voi mai călători doar până în luna a 7a cel târziu (acum aveam 34 săptămâni). Chiar dacă nu am făcut nimic ce ar fi fost solicitant în mod obișnuit, pe mine m-au obosit foarte mult chiar și cele mai mici plimbări. Iar efortul mi-a provocat contracții care m-au îngrijorat puțin, sincer. Am remarcat că oboseala și supărările îmi provoacă de obicei contracții mai puternice. Așa că odihnă, tată, pace interioară și no-spa scrie pe mine perioada asta.
Recent am avut o mică-mare frustrare pe tema odihnei. Deși teoretic știu că al meu corp lucrează intens pentru a purta un copilaș, din afară nu e foarte vizibil iar asta mă face uneori să mă simt prost când mi se pare mie că stau prea mult degeaba. Sau din altă perspectivă: în afara sarcinilor, duc o viață foarte activă, iar acum e frustrant să nu mă simt în stare de nici un efort. Dragul meu soț mi-a alinat deja de câteva ori lacrimile în momente în care gândurile astea dădeau pe dinafară din mine.
Comentarii