Bloguri

Jurnal de sarcina

Emotiile si visele

  • Sunt foarte emotiva, plang din orice, ma supara orice dar si rad din orice, depinde doar de situatie. Imi este foame mai mereu, somn, sau ma doare mereu cate ceva 🤣Parca sunt un copil de un an, mai fac si mofturi dar nu la mancarea data de parinti, bineînțeles, ci la mancarea facuta de mine.🤣🤣🤣 Am tot felul de pofte pe care nu le asociez cu nimic altceva decat foame, ca imi etse foame mereu si mannac mereu.🤣 Sunt in perioada in care nu imi mai pot obliga ochii sa ma asculte, si mi se inchid orice as face, amortesc pe loc. 🤣 Timp in care copilul meu se chinuie sa deschida usa la baie sa traga apa si sa bage si mana dupa apa aia, ca ,,oare unde se duce?", motiv pentru care e bine ca nu ajunge la mâner chiar daca se urca pe jucarii si bate cu mainile in usa.🤣 Visez numai bebelusa mica, dar nu-mi amintesc fățuca ei mica, eu doar o visez pentru ca o astept. Pai doar nu am pus-o eu să-mi dea contractii reale si apoi sa se opreasca. 😅 Am visat un copilas de 2kg, 500, adica mult mai mic decat primul, si cu o fatuca si mai mica, invelita in fasa alba. Doamne! Cat de bine m-am simtit sa o vad in sfarsit! Abia aștept sa nasc, as naste si acum, la 37 de saptamani, dar nu este dupa mine, si este oricum mai bine ca mai sta acolo, desi pare ca nu mai are loc acolo.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Drag copilas

    Draga fetita, abia asteptam sa te vedem, sa iti simtim mirosul, sa iti atingem piciorusele mici si sa iti facem baita. Sa te vedem cum dai din picioruse, si te rugam sa nu inveti d ela fratet-u, ca d...
  • O zi frumoasa

    Sunt in saptamana 38, este genial, ca am citit ieri dimineață ca sunt in saptamana 37, pe aplicatia bebe+ dar ca sunt si 6 zile nu am mai citit si abia asteptam sa fie atat de avansata sarcina, sa mai...
  • CONTRACTII IN FIECARE ZI

    Si astazi am contractii, si astazi astept cu nerabdare sa se intensifice si sa nu se opreasca iar, ma mai doare si capul. Vreau sa am notate multe din simptome, ca si la prima sarcina, pentru ca altfe...
  • Emotiile si visele

    Sunt foarte emotiva, plang din orice, ma supara orice dar si rad din orice, depinde doar de situatie. Imi este foame mai mereu, somn, sau ma doare mereu cate ceva 🤣Parca sunt un copil de un an, mai ...
  • Burtică grea

    Nu mai pot cara burtica, am obosit, stau numai in pat. Nu pot respira normal cand stau in picioare :)))) O să-mi fie dor se burtică dar nu mai vreau inca una, este ultima burtica! Si m-am bucurat din...

Din aceeasi categorie...

  • Am stabilit data operatiei

    Pe 5 aprilie am mers din nou la medicul ginecolog . Am facut ecografie si monitorizare . Tot acum am aflat si data la care ne vom cunoaște minunea . 15 aprilie 2024 va fi data la care vom face ope...
  • Ziua mea cu bebe in burtica

    Ziua mea , 3 aprilie 2024 , o zi memorabila . Chiar daca sotul este plecat cu munca , am avut o zi emotionanta . Plina de surprize ,dar mai ales , plina de implinire si recunostinta . Eu , la 27 de ...
  • Gastroenterita in saptamana 30

    28 spre 29 Martie noaptea ...Cea mai urâtă noapte din viata de gravida. Pe la ora 02 dimineata , m-a trezit cu o stare destul de grava de rau ...stare de voma si dureri de burat . Am stat putin lini...
  • Celule Stem

    A lua sau a nu lua celule stem?Nu vreti sa stiti de cate ori m-am certat cu el pe subietcul asta.El, binenteles, impotriva lor. Eu pro.Ce faci in situatia asta?Poate sunt prea hormonala. Poate sunt pr...
  • Sarbatori in 3 😍

    Am petrecut aceste sarbatori pascale in 3, cu gandul ca anul viitor vom reface poza si va fi un bebelus de aproape un an in bratele noastre. Ce repede trece timpul! 🤍
  • Primul trimestru săptămânile 1-13

    Eram însărcinată in 5 săptămâni cand am făcut testul de sarcina, tin minte prima ecografie cand apărea doar un săculeț mic pe monitor dar in sufletul meu era o fericire aparte si in gandurile mele doa...
  • Frica micsorare durata concediu crestere copil

    Nu stiu daca sunt singura panicata de treaba asta, dar ati vazut ca la televizor au inceput sa apara reportaje despre cum OECD ne sugereaza micsorarea concediului de crestere copil daca vrem sa aderam...
  • 1 mai frumos ca altul

    De 1 Mai ne-am bucurat la iarba verde si am simtit din plin natura imprejurul nostru 🌿 cu siguranta i-a prins bine si bebelinei🤍
  • Grija exagerata a sotului

    Sotul meu este extra grijuliu. Si cand spun extra, ma refer la in ultimul hal de exagerat de iti vine sa te dai cu capul de pereti de grijului ce este...Stiu ca multe fete ar zice "doamne, ce norocoas...
  • Cum s-a schimbat relația de cuplu în sarcină?

    Vestea sarcinii a venit cu multe semne de întrebare, ușoară panică, dar și cuvintele soțului „Va fi bine!”. Deși aceste cuvinte au fost urmate peste câteva săptămâni de &...