Bloguri

Jurnal de sarcina

Cu cine va semana?

  • Cred ca majoritatea parintilor îsi pun întrebarea aceasta pe parcursul celor 9 luni de asteptare, visând la momentul întâlnirii cu mica comoara: ”Cu cine va semana oare?”

    Bineînteles ca si noi ne numaram printre acei parinti care îsi pun imaginatia la încercare uitându-se la pozele de la ecografiile facute în timpul sarcinii si ne dam cu presupusul în legatura cu mostenirea trasaturilor faciale ale micii noastre bebeline.

    Întâmplarea face ca la morfologia fetala din trimestrul al doilea, poza pe care a reusit sa o faca medicul ce îmi monitorizeaza sarcina, sa fie una foarte reusita, fata bebelinei fiind cât se poate de clara, astfel ca de aici pornind am descoperit ca trasaturile micutei noastre sunt foarte asemanatoare cu cele ale taticului.

    Parerea noastra a fost împartasita si de rude, înainte de a le induce noi aceasta idee ceea ce ne confirma ca asemanarea este foarte mare. 

    Bineînteles ca suntem constienti de faptul ca, în general, fetele seamana cu taticii lor, dar am ramas uimiti sa descoperim acest lucru înca de la morfologia din trimestrul 2. Acum suntem si mai nerabdatori sa vedem în realitate ce copie fidela a reusit tati sa îsi faca!!!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Cu cine va semana?

    Cred ca majoritatea parintilor îsi pun întrebarea aceasta pe parcursul celor 9 luni de asteptare, visând la momentul întâlnirii cu mica comoara: ”Cu cine va semana ...
  • Saptamana 36 de sarcina

    Am cam intrat in "linie dreapta", apropiindu-ma incet, incet de nastere. Ieri, la 36 de saptamani de sarcina, am avut un nou control cu medicul care mi-a monitorizat sarcina in toata aceasta perioada...
  • Adaptarea de dupa nastere

    Pregatirile de acasa pentru primirea micii noastre comori se apropie de sfarsit si incep sa ma intreb daca eu sunt pregatita psihic si emotional pentru perioada in care voi sta la maternitate. Recuno...
  • Saptamana 34

    Aventura noastra cu mica bebelina din burtica continua, astazi implinind 34 de saptamani. Chiar daca somnul nu mai este la fel de odihnitor, asta atat pentru ca bebelinei nu ii plac pozitiile in care ...
  • Nasterea in mijlocul pandemiei

    Desi isteria generala legata de acest virus, COVID-19, a pus stapânire pe tara noastra de aproximativ o luna, pâna astazi am privit cu calm si întelegere masurile luate în scop...

Din aceeasi categorie...

  • Am stabilit data operatiei

    Pe 5 aprilie am mers din nou la medicul ginecolog . Am facut ecografie si monitorizare . Tot acum am aflat si data la care ne vom cunoaște minunea . 15 aprilie 2024 va fi data la care vom face ope...
  • Ziua mea cu bebe in burtica

    Ziua mea , 3 aprilie 2024 , o zi memorabila . Chiar daca sotul este plecat cu munca , am avut o zi emotionanta . Plina de surprize ,dar mai ales , plina de implinire si recunostinta . Eu , la 27 de ...
  • Gastroenterita in saptamana 30

    28 spre 29 Martie noaptea ...Cea mai urâtă noapte din viata de gravida. Pe la ora 02 dimineata , m-a trezit cu o stare destul de grava de rau ...stare de voma si dureri de burat . Am stat putin lini...
  • Celule Stem

    A lua sau a nu lua celule stem?Nu vreti sa stiti de cate ori m-am certat cu el pe subietcul asta.El, binenteles, impotriva lor. Eu pro.Ce faci in situatia asta?Poate sunt prea hormonala. Poate sunt pr...
  • Sarbatori in 3 😍

    Am petrecut aceste sarbatori pascale in 3, cu gandul ca anul viitor vom reface poza si va fi un bebelus de aproape un an in bratele noastre. Ce repede trece timpul! 🤍
  • Primul trimestru săptămânile 1-13

    Eram însărcinată in 5 săptămâni cand am făcut testul de sarcina, tin minte prima ecografie cand apărea doar un săculeț mic pe monitor dar in sufletul meu era o fericire aparte si in gandurile mele doa...
  • Frica micsorare durata concediu crestere copil

    Nu stiu daca sunt singura panicata de treaba asta, dar ati vazut ca la televizor au inceput sa apara reportaje despre cum OECD ne sugereaza micsorarea concediului de crestere copil daca vrem sa aderam...
  • 1 mai frumos ca altul

    De 1 Mai ne-am bucurat la iarba verde si am simtit din plin natura imprejurul nostru 🌿 cu siguranta i-a prins bine si bebelinei🤍
  • Grija exagerata a sotului

    Sotul meu este extra grijuliu. Si cand spun extra, ma refer la in ultimul hal de exagerat de iti vine sa te dai cu capul de pereti de grijului ce este...Stiu ca multe fete ar zice "doamne, ce norocoas...
  • Cum s-a schimbat relația de cuplu în sarcină?

    Vestea sarcinii a venit cu multe semne de întrebare, ușoară panică, dar și cuvintele soțului „Va fi bine!”. Deși aceste cuvinte au fost urmate peste câteva săptămâni de &...