Bloguri

Jurnal de sarcina

Muzica pentru bebe

  • În decursul pregatirii mele pentru ”noul job cu norma întreaga”, acela de mamica si în urma lecturilor parcurse în aceste luni, am aflat despre importanta ascultarii muzicii, aspect benefic atât pentru mine, dar mai ales pentru bebelus.

    Desi nu este un fapt dovedit, s-ar parea ca ascultarea muzicii începând cu al treilea trimestru de sarcina, duce la dezvoltarea mai rapida a intelectului bebelusilor. Chiar daca sunt si opinii contrare printre specialistii în domeniu, niciuna din cele doua ”tabere” nu infirma beneficiul relaxarii indus de muzica, atât în privita mamei cât si a bebelusului.

    Astfel, am decis sa încerc si eu acest ”tratament” cu muzica si am întocmit un playlist pe care îl ascult zilnic, timp de aproximativ 90 de minute. Conform recomandarilor cercetatorilor care sustin dezvoltarea intelectului bebelusilor cu ajutorul muzicii, muzica clasica s-ar parea ca este cea care stimuleaza imaginatia, creativitatea si inteligenta bebelusilor, motiv pentru care playlistul meu contine, printre altele, melodii precum: Clair de lune - Debussy; Frumoasa din padurea adormita - P.I. Ceaikovski; Lacul lebedelor - P.I. Ceaikovski; Beethoven - Symfony No. 6; Verdi - Aida, etc.

    În mod surprinzator, despre importanta ascultarii muzicii înca din timpul sarcinii ne-a vorbit si medicul neonatolog care a sustinut cursul de puericultura la care am participat, punând accent însa pe faptul ca muzica pe care o ascultam în mod repetat în timpul sarcinii contribuie la calmarea bebelusilor dupa ce se nasc, acestia recunoscând muzica deja familiara si linistindu-se imediat. De asemenea, medicul care a sustinut cursul a precizat si faptul ca nu trebuie sa ascultam neaparat muzica clasica, asa cum se recomanda, ci putem asculta orice fel de melodii care ne transmit o stare de bine.

    Sunt nerabdatoare sa testez teoria cu linistitul bebelusului prin intermediul muzicii dupa ce se naste, cu atât mai mult cu cât am tot auzit de la cunostinte ca functioneaza întradevar dar, pâna atunci, ascultam zilnic muzica pentru a ”învata” melodiile.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Cu cine va semana?

    Cred ca majoritatea parintilor îsi pun întrebarea aceasta pe parcursul celor 9 luni de asteptare, visând la momentul întâlnirii cu mica comoara: ”Cu cine va semana ...
  • Saptamana 36 de sarcina

    Am cam intrat in "linie dreapta", apropiindu-ma incet, incet de nastere. Ieri, la 36 de saptamani de sarcina, am avut un nou control cu medicul care mi-a monitorizat sarcina in toata aceasta perioada...
  • Adaptarea de dupa nastere

    Pregatirile de acasa pentru primirea micii noastre comori se apropie de sfarsit si incep sa ma intreb daca eu sunt pregatita psihic si emotional pentru perioada in care voi sta la maternitate. Recuno...
  • Saptamana 34

    Aventura noastra cu mica bebelina din burtica continua, astazi implinind 34 de saptamani. Chiar daca somnul nu mai este la fel de odihnitor, asta atat pentru ca bebelinei nu ii plac pozitiile in care ...
  • Nasterea in mijlocul pandemiei

    Desi isteria generala legata de acest virus, COVID-19, a pus stapânire pe tara noastra de aproximativ o luna, pâna astazi am privit cu calm si întelegere masurile luate în scop...

Din aceeasi categorie...

  • Karatistul nostru 💙🙈

    Dragul nostru copilaș, de abia așteptăm sa te cunoaștem. Ești un copilaș taaaare activ! Sper ca nu vei fi pe fus orar de America 🫣😂 burtica mea se mișca in toate părțile, chiar și acum la 34 săptămâni...
  • Cu bebe pe drumuri

    Avem deja 34 săptămâni, dar asta nu ne oprește din a participa la evenimentele dragi. Azi am fost sa ne bucurăm alături de verișorul nostru de 7 săptămâni. El deschide lista copilașilor in cercul nost...
  • Cum am aflat sexul bebelusilor

    Mereu am fost o persoana spontana care nu se incredere in superstitii si ma bucur ca am reusit sa pastrez si acum acest obicei si acum, deoarece au inceput parerile despre forma burticii, ten etc...Ch...
  • Pofte in sarcina

    Nu stiu care este treaba cu poftele in sarcina. Am ajuns aproape la finalul sarcinii si nu pot spune ca am avut pofte încât să nu mai pot. Cred ca mai mare a fost dorința de a mă vedea răsfățată ,de a...
  • Bebe si animalele de companie

    In curând urmează sa nasc si dețin o pisicuță. Toata lumea a inceputut sa ma bombardeze cu vorbe ca ce fac eu cu pisica cand apare bebe ,pisicuța doarme cu noi in pat in acest moment. Eu imi iubesc en...
  • Nu se simÈ›eau miÈ™cările bebelului

    Saptamana 37 de sarcină venise cu mari emoții pentru mine. De sâmbătă dupa amiază pana duminica dimineața nu simțisem mișcările bebelușului. Ma panicasem pentru ca nu mai patisem ase ceva ,bebelusul f...
  • 3 copii si dizertatie

    Momentan am 9 saptamani. Cu sustinerea sotului meu care sta seara si in weekend cu copii, am decis, dupa 6 ani de zile, sa imi dau dizertatia. Normal trebuia sa dau in anul 2018, dar m-am prins cu al...
  • Fumatul in sarcină

    Am fost fumatoare foarte mult timp. Înainte de a rămâne însărcinată am avut o tentativa de a ma lasa de țigări, parcă am avut o presimțire a ceea ce va urma dar nu am reușit . In prima zi cand am afla...
  • Inceputul - Partea a II a

    Dupa ce am aflat marea veste a inceput de fapt povestea noastra. Primul control, prima ecografie, primele analize. Au fost multe de facut, multe cautari , fericire dar si putina teama . Fiind prima sa...
  • Versiunea cefalica externa

    Azi am fost la clinica pentru a vedea daca reusim sa intoarcem bebelina. Erau sanse mari, dar pare blocata in pelvis, asa ca doamna doctor a zis ca probabil ceva o tine acolo. Procedura este destul ...