Sarah Bernardt (Tobite)

Ingrediente

Prajiturelele Sarah Bernardt fac parte din grupa deserturilor , care se topesc in gura si-ti imbata simturile cu arome de pricomigdale si ciocolata.

Ingrediente si timp de preparare

  • Dificultate Dificil

0 comentarii

Preparare

Prajiturelele Sarah Bernardt fac parte din grupa deserturilor , care se topesc in gura si-ti imbata simturile cu arome de pricomigdale si ciocolata.

 

Materii prime folosite.

Pentru obtinerea aluatului de tobite avem nevoie de:

albusuri– 6 bucati,

zahar pudra – 300 g,

nuca macinata – 200 g,

un praf de sare,

zeama de lamaie –o lingura;

 

Pentru crema avem nevoie de:

galbenusuri – 6 bucati,

unt – 1-1,5 pachet,

zahar tos – 200 g,

cacao – 2 linguri,

zahar vanilat – 1 plic;

 

Pentru décor: 200 g nuca macinata amestecata cu zahar (sau nuca de cocos),
200 g ciocolata menaj si 3 linguri ulei.

Tehnica prepararii.


Pentru obtinerea tobitelor se bat spuma tare albusurile cu un praf de sare. Se adauga zaharul praf si se bat pana devin din nou spuma tare. Tot secretul consta in spuma obtinuta prin baterea albusurilor – aceasta trebuie sa fie atat de tare incat sa nu curga de pe tel.
La albusuri, se adauga pe rand, nuca macinata si se amesteca usor cu o lingura de lemn, astfel incat sa rezulte o compozitie mai groasa, care sa nu curga de pe lingura. La nevoie se mai suplimenteaza cantitatea de nuca macinata.
Se unge o tava cu unt (numai pe fundul tavii), sau se foloseste hartie de copt, se incalzeste putin tava in cuptor, se scoate, si repede (sa nu se raceasca de tot tava), cu ajutorul unei lingurite se ordoneaza in tava gramajoare mici din compozitie, cu distante intre ele.
Se introduce tobitele in cuptor la foc mic, si se lasa inauntru pana incep sa se inchida putin la culoare in partea inferioara a gramajoarei.
Se lasa sa se raceasca in tava, apoi se scot pe un gratar si se lasa la racit.
Se folosesc doua tavi pentru copt.

 

Crema:

Se freaca pe aburi 6 galbenusuri cu 100 g zahar tos si cacaoa cernuta, pana se dizolva zaharul si crema se ingroasa, apoi se lasa la racit.
Separat se freaca spuma untul cu 100 g zahar, apoi se adauga pe rand in crema de galbenus. Se omogenizeaza bine.

 

Glazura de ciocolata:

Cele 200 g de ciocolata menaj se pun intr-un castron sa se topeasca pe aburi alaturi de 3 linguri de ulei.

La sfarsit, se iau cate 2 bezele, se pun cap in cap cu partea de jos spre exterior si se umple spatial dintre ele si lateral cu crema, si se trec prin nuca macinata. Deasupra se pune glazura de ciocolata.
Se pastreaza la loc racoros .

 

Mod de prezentare si servire:

Prajiturelele Sarah Bernardt, se aseaza frumos pe farfurii si se servesc de preferabil a doua zi dupa pregatire.

Fotografii