Ancai ii placeau trandafirii rosii

Anca era pedanta, frumoasa, ascultatoare perfecta, organizata si intotdeauna preocupata de detalii. In liceu i se spunea Joan Gett - din cauza coamei de par care aducea cu cea al cantaretei. (desigur, o imagine pe care Anca o cultiva cu multa atentie).

Anca avea un frate mai mare si din acest motiv, Anca era mereu la zi cu toata muzica buna ... in dupa-amiezile cand megeam la ea acasa, Anca imi punea tacticos placi cu Rolling Stones, Sting, Police ... De la ea am cules primele notiuni de cultura muzicala (muzica adevarata, cum spunea ea). Nu pot sa uit cu cata grija scotea placile din mapele lor si cu cata atentie punea acul pe ele... Fratele ei nu trebuia sa stie ca noi i-am umblat prin camera si i-am scotocit toate secretele ...

Si Anca iubea trandafirii rosii. Cu degetele ei fine stia sa tina trandafirii in maini fara sa atinga tepii. Nu stiu cum reusea.

Am plecat impreuna spre orasul studentiei. Cand trenul a plecat din oraselul nostru am iesit amandoua pe geam si am chiuit de fericire... Eram fericite.

SI in facultate a ramas pedanta, poate putin prea atenta la detalii si aceeasi romantica desavarsita. Frumusetea ei nu a ramas ne-remarcata asa ca Anca s-a maritat in primii ani de facultate ... si ne-am despartit.

Nu am mai stiut nimic despre ea pana acum cativa ani cand am inceput sa conversam pe email - dupa ce mi-a scris ca mi-a descoperit blogul. Si ca s-a pus la curent cu viata mea ...Apoi mi-a povestit despre marile schimbari ale vietii ei: se mutase in Houston, Texas, se recasatorise cu un roman care o adora, si avea o fetita superba. Houston, you have a problem - asa o tachinam mereu in mailurile noastre.

Apoi, ne-am regasit din nou pe Facebook unde am re-descoperit aceasi Anca pe care o stiam eu. Acelasi detalii, aceeasi preocupare pentru frumos, pentru flori, pentru simboluri. Si... multe cuvinte despre fericire, sau poate o obsesie pentru fericire. Constienta de imaginea sa, pe facebook, Anca incerca sa isi convinga prietenii ca este fericita pana peste limita suportabilului. Si chiar reusea.

Si totusi printre obisnuitele fotografii ale felurilor de mancare perfect garnisite, pozele cu sucurile de fructe ademenitoare, ale rosiilor perfecte din propria-i gradina, pisicii super model, micii perfect pregatiti la gratarele cu prieteni, sotul fotogenic care aducea cu Bobby Ewing din Dallas - flori si multe flori prefect aranjate... pentru mine cel putin, razbatea un sentiment ciudat ca dincolo de sticla ecranului ar putea fi si alte detalii ... nu neaparat foarte fotogenice. Intelegeam asta pentru ca o stiam pe Anca. Anca tinea mult la impresiile celorlalti.

In vara trecuta ne-am intalnit - absolut intamplator - de ziua ei - in oraselul copilariei noastre. Era cu fetita ei, o mini-Anca, frumoasa si tacuta. Ne-am imbratisat cu drag. Era fara sotul ei. Anca era neschimbata: aceeasi coafura perfecta, acelasi zambet larg, aceeasi dragalasenie. "Sunt fericita scumpa mea, atat de fericita" mi-a spus Anca de cateva ori, aranjandu-si o suvita rebela din par.

eu si Anca ... iulie 2014

Acum cateva zile insa Anca, Ancuta noastra a murit... in cele mai crunte chinuri. Strangulata. Dupa primele stiri ale politiei americane - calaul este chiar sotul ei. Stirea m-a consumat, m-a intristat si m-a scandalizat. Ce se petrecea oare in viata Ancai? Atunci am inteles de ce spunea atat de des Anca, pe facebook  - ca este fericita...

Adio Anca. Mergi cu bine in drumul catre cer. Cand voi vedea trandafiri rosii, ma voi gandi la tine.

Mi-e greu sa ma obisnuisc ca nu mai esti. Imi vor lipsi mult cuvintele tale calde si detaliile...