Tata - pentru mine sau bundu - pentru copilul meu, nu mai face umbra in lumea in care traim. Nu mai raspunde pe messenger, nu ii mai aud glasul cald la telefon, nu mai trimite mail. Tatal meu- sau bundu lui Andrei, a plecat cu trenul lui catre o alta lume. Mi-e dor de tata, de amintirea lui calda, de povesile lui, de poeziile fara sfarsit si toate bancurile lui pe care mi le-a spus de cel putin 20 de ori...tare dor si greu de spus in cateva
cuvinte...
Pe vremuri, cand ajungem in oraselul meu dintre munti si ma apropiam de casa unde am crestut, ma astepta intotdeaua la poarta. Acum, e doar sufletului lui acolo ... si atat. In casa, nu mai mai gasesc nici o haina, nici o camasa, nici vreun etui de ochelari care i-au apartinut. Mama a ars toate hainele si pantofii lui, intr-un foc mare, in livada, la catea zile dupa ce l-a inmormantat. Nu am intrebat-o de ce a facut asta ... poate asa a crezut e
mai bine asa. Bundu a ramas insa pentru totdeauna alaturi de noi...si
de aici nu poate pleca nicaieri ... decat cu noi.
Acum cateva zile Andrei ne-a povestit ca, la examenul de limba engleza a avut de scris o intamplare care l-a miscat - sau care i-a atins inima ... asa cum o traducere simpla ar spune ...Si... a povestit despre bundu. Se facea ca a ajuns in podul casei bunicilor si a gasit ceva care l-a miscat:
palaria bunicului.
Palaria bunicului ... acoperita de praf ... era palaria acea pe care bunicul o purta in zilele de vara, acele zile frumaose si lungi in care parca sta incarcata toata copilaria lui.
In aceeasi zi mi-am amintit de o poza ... pe care am cautat-o cu infrigurare. Am gasit-o. Era o poza pe care nu o mai vazusem de multa vreme. Era Andrei cu palaria bunicului ...o poza veche de 10 ani. Acea palarie, palaria bunicului a existat cu adevarat.
Comentarii