Teama de nastere

Intial nu am mai vrut sa mai deschid acest subiect, sa nu va mai sperii si pe voi, viitoare mamici, insa sunt sigura ca ati auzit si voi atatea povesti incat nu va mai impresioneaza absolut nimic. Nasterea este o etapa prin care vom trece toate, mai usor sau mai greu, conteaza ca vom trece cu bine si ca vom uita toate durerile cand ne vom tine minunile in brate. Noi sa fim sanatoase impreuna cu bebeii nostri. 

Cand nu eram insarcinata as fi fost in stare sa le ridic o statuie femeilor pe care le auzeam ca vor sa nasca natural. Desi nu ma interesa neaparat subiectul, imi treceau diverse povesti pe la urechi, deh, ca tuturor de altfel. Si stiti pozele care circula pe Facebook ca nasterea este la fel de dureroasa precum ruperea a nu stiu cate membre simultan si ca barbatii nu ar putea sa suporte o astfel de durere si bla, bla-uri de genul... Imi amintesc chiar ca eram copil, avem 9 - 10 ani cand o tanti povestea cum s-a chinuit ea in travaliu vreo 16 ore. Si eu abia aflasem atunci ca bebelusii nu sunt adusi de barza. Cum sa nu ramai putin traumatizata?

Cand am ramas insarcinata am decis sa raman in continuare pentru monitorizarea sarcinii cu doctorita la care fusesem si inainte, desi aflasem intre timp ca ea nu face cezariene la cerere. Fiind la inceput, am zis bine, fie ce o fi, desi ideea de nastere naturala ma inspaimanta groaznic. Probabil ca daca nu as fi fost la aceasta doctora, mi-as fi ales un doctor care sa-mi faca cezariana la rece eventual, sa nu simt niciun fel de durere, cum fac multe alte femei si cum am fost si sfatuita de alte femei. Bineinteles ca m-am intreresat oricum si de riscurile operatiei de cezariana, de recuperarea greoaie de dupa, etc, etc, etc si pot spune ca din punctul meu de vedere, din doua rele am ales raul cel mai mic si anume nasterea naturala - daca va fi posibil. Daca nu, nu am nimic impotriva operatiei de cezariana, eu sustin deciziile tuturor viitoarelor mamici, important e sa fie decizii documentate.

Revenind la temerile mele legate de nastere, toate bune si frumoase, intre timp am constientizat ca nu mai suntem in Evul Mediu, ca exista anestezii la nevoie, ca vom naste in spitale foarte bine dotate si vom benefia de monitorizare si sprijin. Am aflat ca au fost femei care au nascut foarte usor si repede si poate dracu' nu e atat de negru pe cat il vedea eu. Am ramas cu aceasta impresie BUNA LEGATA DE NASTEREA NATURALA si dupa ce, prin luna a 5-a de sarcina, am discutat cu un coleg a carui sotie tocmai ce nascuse - si se lauda ca a nascut cu epidurala, foarte repede si foarte usor. Bun, imi zic, daca ea a putut atunci si eu pot. 

As fi preferat sa imi dea cu ceva in cap decat sa imi spuna acum aproximativ 2 saptamani, cand eu eram prin saptamana 35 - 36, ca de fapt nasterea nu a fost asa usoara cum stia el initial ci, din contra... Ei ar mai vrea un copil dar ar vrea sa adopte pentru ca respectiva mamica nu mai vrea sa mai treaca prin durerile nasterii inca o data... Cum sa ii spun asa ceva unei femei insarcinate care poate sa nasca din moment in moment??? Cum? Am ramas socata... Oameni si oameni pe lumea asta... 

Ma gandesc insa ca sarcina cu toate greutatile ei (greturi, dureri, temeri) este totusi cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. Cand ne uitam in urma ne amintim cu drag cum ne masuram burtica, cum misca bebele si ignoram perioadele in care varsam tot ce mancam. Daca toate mamele din lumea asta spun ca toate durerile sunt uitate in momentul in care iti vezi pentru prima data bebelusul, atunci inseamna ca toate durerile merita, ca senzatia de a-ti vedea bebelusul, de a-l tine in brate, de a-l alapta, nu se compara cu nimic pe lumea asta. Ce conteaza pana la urma 12 ore de durere comparativ cu bucuria de a avea toata viata alaturi de puiul tau? 

Eu sper acum sa nu fie 12 ore de travaliu, sa nu se adevereasca povestile horror auzite despre nastere si experienta sa fie una cat mai putin dureroasa, atat pentru mine si pentru toate viitoarele mame din lumea asta. 

Revin eu cu impresii oricum in 2-3 saptamani si va spun cum a fost in cazul meu.