-
Suntem la zi cu tot: avem landou și cărucior pentru plimbări, avem scaun de mașină 0 plus-12 ani, avem o grămaaaadă de hăinuțe. Tot din seria problemelor mele existențiale, acum mă întreb dacă apuc să o îmbrac în toate!
Avem contractul în alb pe care trebuie să îl semnăm cu spitalul.
Avem loțiuni, geluri de duș, detergenți speciali pentru bebeluși și creme de funduleț.
Avem scutece și aleze, cearșafuri și prosoape.
Ba chiar avem și biberoane, babețici, suzete, pătuț, burețele pentru băiță, albume foto goale și termometru, precum și un kit complet îngrijire bebe.
Am Lanolin (cremă de sâni), gel de duș postpartum (da, există și nebunii din astea), absorbante postpartum, chiloți de unică folosință, tampoane pentru sâni, pompă electrică de sâni (am înțeles că e bună și dacă alăptezi și dacă te chinui cu alăptarea), sterilizator biberoane și câte și mai câte și tot îmi pare că nu avem destule, adică încă nu am epuizat lista! Am început să cheltuim banii și nu ne mai putem opri! De parcă asta ne-ar face părinți mai buni! Somebody, please stop up! :)) Cel puțin în acest moment asta ne mai liniștește puțin că nu suntem total nepregătiți. Mă gândesc că așa e la primul copil, vrei tot ce-i mai bun și calitativ că doar prioritatea noastră numărul unu de acum încolo el va fi!
Comentarii