Incarcat in Saptamana 31 - #constipatie #nastere bio #31 saptamani
675 vizualizariLa 31 de saptamani si 4 zile, pe 22 octombrie, am avut programare la control. L-am vazut pe bebita la eco, dar nu ne-a lasat sa-i vedem si fata pentru ca tinea manutele in fata. Doctorul a spus ca este cu capul in jos si piciorusele in partea dreapta. I-am vazut si testicolele, ambele femururi, degetelele de la o manuta, inimioara si o labuta de picior.
Are o greutate de 2070g +-300g, mai greu decat bebelusul surorii mele la 31 de saptamani.
Am avut o discutie cu medicul si despre nastere si mi-a spus clar ca el nu este de acord cu nasterea bio daca mi s-a rupt apa si nu pot naste, ca el nu poate sa lase bebelusul sa sufere ca asa vreau eu, pt ca daca pateste ceva bebe sau eu, el este tras la raspundere, ca exista niste protocoale care trebuiesc respectate. A zis ca daca vreau sa nasc bio mai bine stau acasa; ca nu e nici o problema daca nu vreau epidurala, dar daca va fi nevoie imi va face antispastic sau oxitocina.
Bataile inimii fetale: 150 bpm
RI: 0.52
GA: 32w 4d
Greutate bebe: 2000g +-300g
Greutatea mea: 69 kg
Lungime cervix: 58 mm
Am cumparat un stetoscop si ii ascultam bataile inimii lui bebe. Se aud destul de incet dar sunt mult mai linistita de cand il ascult. E un sentiment frumos sa aud cum bate o inimioara in burtica mea! Bebita este in continuare activ dar nu m-a mai trezit din somn noaptea. Am fost la cinema sa vad Gravity in 3D pentru ca mi-era dor de un film la cinema si citisem ca e un film care merita vazut in 3D. Stiu ca zgomotele il pot deranja pe bebe, dar totul a fost bine pana la urma, nu s-a agitat prea mult si m-am simtit bine la film, impreuna cu sotul meu.
Ultima oara cand am fost la toaleta, acum cateva zile, mi-a fost foarte rau din cauza constipatiei. M-a luat cu lesin si cateva ora dupa m-am simtit lipsita de vlaga . De atunci mananc cereale in fiecare dimineata, fructe, legume, supa, paine din cereale, azi am inceput si cu tarate de grau si seminte de in inmuiate in lapte, prune uscate si deocamdata nu observ nicio schimbare. Fara supozitoarele cu glicerina cred ca as sta toata ziua la toaleta, fara niciun rezultat. Deja constipatia asta dureaza de cateva luni si ma gandesc daca nu ar fi mai bine sa merg la un nutritionist.
Saptamana aceasta s-a amanat cursul de Lamaze.
Astazi implinim 32 de saptamani
Comentarii