Am ajuns in saptamana 16 si vreau sa va povestesc pe scurt experienta mea.
Am suferit de infertilitate idiopatica (de cauza necunoscuta), incercand sa avem un copil de peste 4 ani. Medicii ginecologi (am fost la vreo 10 in decursul acestor ani) imi spuneau toti ca nu e nicio problema, analizele toate ok cu exceptia unor mutatii de trombofilie, menstuatie ceas.
In noiembrie 2022 dupa operatia de scoatere a placutelor (bimax) am avut o intarziere a menstruatiei. Dupa vreo 3 zile am facut un test de sarcina si surpriza, a doua linie a aparut. Beta s-a dublat bine in prima saptamana si am ajuns la ecograf cand la 6s2z i-am auzit inimioara.
Au urmat sarbatorile unde m-am pricopsit cu o raceala groaznica si la urmatorul control, sarcina s-a oprit din evolutie la 8s3z. Soc si suparare, de nedescris. Examenul histopatologic in urma chiuretajului a indicat ca sarcina s-ar fi oprit din cauza unei hipoxii, iar medicul mi-a zis ca 90% a fost din cauza covid plus/sau gripa.
Am incercat lunile urmatoare din nou sa avem un copil, nu s-a intamplat si mi-am luat inima in dinti si m-am indreptat spre FIV.
A urmat o serie de analize si investigatii, am facut toate tipurile de analize inclusiv genetice ca sa putem incepe cu toate informatiile posibile.
FIV-ul a decurs bine, am avut 11 foliculi, 10 ovocite care s-au fertilizat si au rezultat 5 embrioni in ziua 5. Transferul a fost fresh cu un embrion norocos care acum da semne de miscare in burtica.
Sarcina pana acum nu a fost una placuta. Au aparut greturile si varsaturile in saptamana 7, avand apogeul in saptamana 12, si care mai persita si acum in saptamana 16. Am avut doua hematoame, unul la 8 saptamani, ajungand la urgenta cu sangerari si unul in saptamana 10, care slava Domnului, s-au retras.
Am aflat la 13s la ecograf ca vom avea un baietel, fapt confirmat si de testul Panorama.
Sper si ma rog ca sarcina sa decurga bine si sa ne tinem in brate copilasul mult asteptat.
Comentarii