Povestea noastra!familia afla despre bebe!

      La cele  aproape 37 de primaveri  , sunt o mamica matura ,(ca sa nu ma exprim altfel :D )..cu sanatatea stau bine ,cateva probleme cu spatele( nu cred  ca este cineva sa nu aibe aceste probleme,de parca ar fi ceva contagios...),dar nimic grav....Avem deja un "baietel" de 16 ani!

Intotdeauna ne-am dorit un al doilea copil,bineinteles o fetita :),dar nu a fost sa fie.

     La doi ani,dupa  baiat,am ramas insarcinata din nou,la varsta de 23 de ani.Am avut cateva sangerari ,am fost la control si doctorul  mi-a recomandat intrerupere de sarcina...si l-am ascultat... :(...si de atunci nimic...nu am mai ramas insarcinata..avand un serviciu bun,nu ne-am grabit,chiar incercam sa ne ferim sa raman insrcinata,dar dupa cativa ani am inceput sa ne punem semne de intrebare. Am facut analize,si toate au iesit bine,mai putin ale sotului...si asa am aflat problema....a facut un tratament ,dar nimic...si usor usor ne-am  resemnat,cu toate ca ani la randul baietelul cerea o "fratioara".

  Si minunea s-a intamplat in 2013,in Octombrie.Nimeni nu se astepta! A fost un soc (superplacut) pentru toata familia.Bine... baiatul a reactionat putin speriat sa zic asa....El este  un adolescent acum,baiat de liceu,clasa a x a, si reactia lui a fost:"Acum,dupa atatia ani. Si il pastrezi???!!!".Sincera sa fiu,am fost extrem de socata sa imi puna acceasta intrebare"il pastrezi?!"....noi nu am discutat niciodata astfel de subiecte cu el,ma refer la intreruperea de sarcina sau  alegerea de a pastra sau nu  un copil"am fost socata ca el  stia de aceasta posibilitate,de fapt  socata ca  gandea ca eu as putea sa  fac ceva contra acestei sarcini...NU STIU DACA M-A AUZIT VREODATA DISCUTAND,SE PARE CA DA,poate am povestit cuiva in prezenta lui si nu m-am gandit ca el asculta, desi am fost grijulie ,despre faptul ca prima sarcina ,la 6luni,am pierdut-o la varsta de 19 ani cand m-am casatorit,si apoi am avut interzis sa raman 1 an de zile,insarcinata,dar doctora nu s-a gandit sa imi prescrie si  anticonceptionale in privinta asta,si cand am fost la farmacie ,au zis cu nu au decat prin reteta,o farmacista acra(ca otetul), a carei privire plina de  dezaprobare si scarba ,m-au facut sa nu mai intreb de anticonceptionale multi ani...eram foarte tanara si oricum nu aratam nici la varsta de  19 pe care o aveam,poate ac. a fost motivul   ..nu stiu...concluzia este ca eu am mai ramas insarcinata dupa acea pierdere imediat la 2 luni si apoi la 5 luni ...si am facut intreruperi :( Dumnezeu sa ma ierte!..Apoi plangandu-ma la servici ,la prietene,o colega in varsta mi-a recomandat niste pastile pe care dansa le lua  de 5 ani ,fara consecinte negative....si am luat si eu aceste pastile timp de vreo 2 ani.Apoi am incetat  ,dorind sa am un copil,si am avut baiatul :).Aceasta a fost ca o paranteza,toate acestea povestindu-le din cand in cand unei prietene,de aceea ziceam poate  el a auzit aceasta poveste,sau doar este  informat despre orice,cum sunt aproape toti copiii in ziua de azi,datorita internetului....CreD ca v-am ametit putin cu povestea ....

Sa continuam:

     In luna octombrie,am asteptat degeaba sa  imi vina cm....cateva zile am crezut ca am racit la mare cu o luna in urma si ceva s-a dereglat,dar dupa 2 saptamani deja aveam palpitatii...ma gandeam "Am ramas!'..."aa dar nu cred,nu se poate,am ceva probleme,trebuie sa merg la doctor,dar ma simt bine" Apoi urinam des,da e clar am racit,ma trezeam si noaptea,sa urinez....ma simteam obosita,dar in acelasi timp simteam ceva diferit,si creierul meu  nu zicea decat ...esti insarcinata.Ma gandeam de ce nu imi este rau?la fiecare sarcina am avut lesinuri,greturi,stari foaarte rele...in fine la inceputul lui Nov.am cumparat un test si BINGO-POZITIV,imi venea sa rad si sa plang si tot nu credeam! Sotul era in bucatarie m-am dus la el si i-am zis:"Sunt 2 liniute,o sa avem un bebe!" si el la fel de neincrezator dar,de-abea abtinandu-se sa nu rada de fericire a zis :ee nu cred ca e bun testul!"apoi am sunat-o pe mama mea,pe sora,si le-a, spus.Toti au fost foarte fericiti,dar cel mai mult noi!!!Seara i-am sppus baiatului care a avut acea reactie,de care am scris mai devreme,dar fiind prea socata de  reactie,l-am lasat in pace,,si a doua zi am discutat cu sotul,apoi l-am asteptat sa vina de la scoala .Mi-am dat seama care este problema.Cumnatul meu are 2 fetite (7 si respectiv 2 anisori),dar de cand s-a nascut cea de-a doua fata,pe prima au neglijat-o foarte mult,si chiar  parea respinsa si data la o parte,de unde era  centrul familiei,atentiei si i se faceau toate poftele, acea schimbare  a fost prea vizibila ,prea dura fata de copila si toata lumea a vazut acest lucru.Inca discutam cu ei  din cand in cand dar nu vor sa vada....Baiatul nostru a vazut toate acestea si cred ca a generalizat,plus ca  in ultimii ani situatia financiara nu a fost  la fel de buna ,dar noi am facut tot posibilul sa aiba tot ce are nevoie,mai ales in cazul lui,ca liceean la Arhitectura).M-am gandit la toate acestea si seara cand a venit de la scoala i-am spus:"Mami,orice copil e dar de la Dumnezeu,si nu trebuie resppins,oricat de greu ne va fi  vom incerca ca tu sa ai tot ce trebuie in continuare,si  vom primi cu bucurie  aceste bebelus,asta nu inseamna ca te vom iubi mai pputin pe tine ,stiu ca esti mare si diferenta dintre voi este foarte mare,dar daca asa a vrut Dumnezeu,noi nu ne impotrivim,chiar suntem fericiti! si va vom iubi pe amandoi la fel de mult" Baiatul,dupa aceasta discutie,nu a mai avut fruntea incretita,si in cateva zile parea chiar fericit de aceasta minune!In urmatoarele saptamani ma intreba,de cate ori aveam vizita la doctor,ce a zis doctorul,cum ma simt,daca e bine....

    Avem un catel,un bishon,care se tine tot timpul dupa mine.Intr-o zi intrind in camera baiatului cu catelul,baiatul imi zice "Ati venit in grup?"si eu zic care grup ca suntem 2,iar el imi replica"sunteti 3 sau 4 ,ai uitat de creatura sau de creaturi :)))"...si radem amandoi ..avea dreptate-asa a numit o perioada bebelusul "creatura" ...dar stiu si simt ca el iubeste la fel de  mult ca si noi acest bebelus!