ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Iubirea mea mica,
Astazi pare sa ne fi fost mai binisor, desi burtica tot mai durea, cum stateam mai mult in picioare, cum incepeau durerile. Totusi, nu s-a mai intarit si nici presiunea aceea ciudata jos nu am mai simtit-o, iar tu nu ai mai fost asa de agitata, te-ai miscat, dar ..... nu mai mult decat o faceai intr-o zi obisnuita.
Ieri am fost foarte speriata si pentru ca iti simteam miscarile prea jos si ma rugam sa mai stai acolo, in burtica, pentru ca nu e timpul sa iesi in lume, trebuie sa mai cresti, sa te ingrasi putin, sa devii dolofanica si frumoasa.
Acum de-abia ai 30 cm si cca 500 g.
M-am straduit sa stau mai mult in pat ieri si azi (stiam ca repaus imi va recomanda si medicul, daca-l sun), m-am ridicat doar pentru strictul necesar. Azi am iesit totusi la aer , cu Mihai, dar am incercat sa stau pe sezlong, desi nu prea mai era cald afara.
Sper ca am sarit hopul, pentru ca mai devreme "urcasei" la loc, te simteam in pancreas, cred ca iti intindeai piciorusele.
Doamne, asa dragi imi sunt miscarile tale!
Parca te si vad in patut, dand din manute si din picioruse.
Of, aceste noua luni sunt atat de frumoase, unice in viata unei femei, dar sunt si atat de incarcate de emotii, griji, framantari ........
Uneori, parca nici nu te poti bucura indeajuns de aceasta perioada, din cauza grijilor si nu e vorba de griji in ceea ce priveste viitorul mai "indepartat" (gen gradinita, scoli samd), ci grijile pe care probabil le are orice mama in timpul celor noua luni, griji pentru miracolul care se infaptuieste in pantecul nostru, pentru farama aceea de viata care se infiripa si care incet, incet, prinde aripi.
Cred ca orice mama isi doreste, inainte de orice, sa aibe un bebelus sanatos, lucru de care nu poti fi 100% sigura decat in momentul in care ajungi sa strangi la piept puiul pe care noua luni l-ai hranit si l-ai protejat in pantecul tau.
Bine, e mult spus "sa-l strangi la piept", in primele zile, mai ales, ti se pare atat de fragil, incat ti-e teama sa nu se sparga.
Nu am sa uit vreodata emotiile care m-au incercat cand l-am vazut pentru prima data pe Mihai, a doua zi dupa cezariana am cerut sa fiu dusa sus, la bebele meu si, cand a venit asistenta cu el si mi l-a pus in fata ...... am ramas blocata: plangeam de emotie si de fericire, nu-mi venea sa cred ca e al meu, am fost atat de emotionata (si de slabita dupa cezariana), incat imi era teama sa-l iau in brate, abia l-am tinut putin, dar ma inundau lacrimile de fericire, nu mi le puteam stapani.
Imi amintesc ca si tati a plans putin cand l-a vazut pe Mihai, dar si pentru ca ma vedea pe mine in starea aceea, iar tati este un suflet foarte sensibil si empatic.
Pe urma, dupa ce m-am mai intremat putin, abia asteptam orele de alaptare, sa pot urca la puiul meu, sa-l tin la piept, nu mai ma saturam sa-l privesc, desi el statea cu ochisorii inchisi mai mereu!
Cred ca a fost dragoste la prima vedere, dar o dragoste nemuritoare, si azi sunt indragostita lulea de el si nu ma satur sa-i admir trasaturile si toate mutrisoarele pe care le face.
Imi dau lacrimile numai la gandul ca voi retrai toate aceste emotii si abia astept sa vina clipa cand te voi tine la piept.
Sa fii sanatos, puiul meu drag, sa ajungem cu bine la termen :)
Comentarii