-
Au trecut repede zilele de cand am aflat vestea cea ^mare^ si cu toate astea, parca mie nici acum nu imi vine sa cred ca e adevarat si ca asta, DA, chiar se intampla! Nu spun ca imi pare rau, pentru ca o astfel de minune chiar nu trebuie respinsa, dar nici in culme fericirii si a extazului nu sunt. Sa nu mai vorbesc de prima zi in care am aflat.
Era data de 21 septembrie 2016, tocmai ce ajunsesem in Londra, dupa concediul de doua saptamani pe care il avusesem in tara. Aveam deja 10 zile de intarziere, asa ca m-am decis sa fac un test de sarcina. Ar fi fost al treilea in decurs de 10 zile. Primele doua au fost negative, o singura liniuta. Cel de-al treilea, POZITIV !!! Am iesit din baie si m-am dus in bucatarie, unde era iubitul meu, i-am aratat testul si apoi am fugit de langa el, inapoi in baie si am inceput sa plang. Nu imi venea sa cred.
E o decizie destul de grea de acceptat. Am 20 de ani, el 23. Ne doream copii, bineinteles, dar nu asa de timpuriu. Si totusi, daca Dumnezeu a decis asta, inseamna ca are El un motiv anume.
Deja tot felul de ganduri imi treceau prin minte: viata mea s-a terminat, un copil vine cu niste responsabilitati, iar eu nu sunt in stare sa fac fata, cum voi reactiona, ce se va intampla, cum vor reactiona cei din jur la auzul vestii. Cu toate acestea, niciun moment nu m-am gandit sa renunt la copil.
Au trecut de atunci 2 saptamani, iar singura din familia mea care stie este sora mea. Inca nu am curaj sa ii anunt pe ceilalti. Nu am puterea necesara sa o fac. Daca nu ma vor intelege? Dar ma vor judeca? Daca ma vor respinge? I-am dezamagit oare?
Eu simt ca va fi fetita, desi multi din jur vor sa fie baietel. M-am gandit chiar si la nume: C?T?LINA ELENA.
Maine se implinesc fix 8 saptamani, iar din cate am citit, de maine incepem sa crestem. ?
Trec zilele si mie frica sa le spun parintilor tot nu imi trece. De fapt, nu e o frica propriu zisa. E mai mult o teama de esec, o teama sa nu ii dezamagesc. Stiu ca vor fi socati, cum am fost si noi la inceput, dar sper sa nu ma respinga, sa nu respinga vestea.
Aveam atatea planuri si credeam ca acest copil ma va incurca. Dar stiu ca daca mami va fi langa mine si ma va ajuta, nimic nu va fi o piedica pentru mine. Voi avea timp si de facultate si de servici si de orice. Eu chiar visez sa fac o facultate !!
SIMPTOME.
Simptome prea mari si diverse nu am. Zilnic am stari de greata. La toaleta nu ma duc asa des cum ma asteptam. Resimt oboseala mai usor. Poftele nu ma doboara.
Iau pastile cu acid folic si vitamine. Nu ma mai abtin la mancare. Si m-am cantarit zilele trecute, am 90 kg. Cand am plecat in concediu aveam 86. Deci nu am pus asa mult pe mine intr-o luna de zile.
Comentarii