Incarcat in Familia afla despre bebe - #@primulcontrol @saptamana6 @bebecatunbob @buniciiafla
301 vizualizari28 septembrie 2022.
Am cautat foarte atent un medic ginecolog de care sa ne placa si cu care sa rezonam pentru a ne asigura ca nu vom avea neplaceri.
Recunosc, mami este o fire complicata si vulcanica, nu imi place sa stau de vorba cu oameni care au aere superioare sau se cred prea importanti, asa ca mi-am dorit sa gasesc din prima o doamna doctor placuta, amabila si mai ales intelegatoare, care sa ne inspire incredere, nu una care sa ne zica ca suntem prea tineri sa devenim parinti sau altele, ei nu stiu cate te am cautat.
Din fericire pentru noi, medicii de la Regina Maria au note de la recenziile lasate de pacienti si poza cu ei, asa ca ne am luat dupa acesti 2 factori si am ales-o pe doamna Seriatu Cristina, cu 9.88 si o fata dulce, care era disponibila sa ne primeasca la 2 saptamani de cand am aflat. De pe 18 pana pe 28 am stat foarte incordati, neestiind starea ta de sanatate, dar toate au trecut.
La control, dansa era chiar cum ne asteptam. Dulce, calda, amabila, intelegatoare si parea si tanara, nu a fost urma de judecare pe fata ei, chiar daca aveam doar 20 de ani. M-a incurajat spunandu-mi in cand sa revin, mi te-a aratat, bob de sare ce erai, si m-a calmat afirmand ca totul era bine pentru saptamanile in care eram. Ne-a recomandat o serie luuunga de analize de sange, pasiunea mea, pentru data viitoare si am promis ca ne vom revedea in 4 saptamani.
Chiar daca au trecut 2 ani deja de la pandemie, in clinici si spitaluri tot erau afise cu "insotitorii sunt interzisi", asa ca tati a trebuit sa astepte in parcare cu sufletul la gura pana am coborat. Puteam sa vad toate emotiile in ochii lui cand am urcat in masina: tristete, bucurie, speranta, dorinta sa ii spun ca e totul bine, frica, durerea pe care speram sa nu o simtim. Saracul nu stia daca se poate bucura sau nu, dar nu l-am lasat sa astepte asa, i-am aratat imediat ecografiile unde apari si tu, un punct, si a fost el mai fericit, nu stiam niciunul cum sa reactionam mai exact, stiam doar ca ne iubim noi si ca toata iubirea asta o sa se reflecte si verse prin tine, minunea noastra.
Daca lui tati nu am putut sa-i spun ca sunt insarcinata printr-o surpriza, impreuna am hotarat ca macar bunicilor sa le spunem intr-un mod frumos. Am ales sa facem cate o cutiuta pentru bunica-bunicu si mamaia-tataia, impachetate cadou fara ca ei sa-si poata da seama de ce este in interior. Ne-a placut mult sa punem cate un body, suzeta si test de sarcina in ele, culorile fiind unisex ca nu stiam ce esti. Mami si tati s-au mutat acum 2 ani in Bucuresti de la Tulcea, deci acasa mergeam o data pe luna-la 2 luni, dar a fost perfect asa, permitandu-ne sa mai mergem inca o data la control penteu a ne mai asiguta ca esti perfect sanatos.
Pe 8 octombrie am ajuns la Tulcea si i-am vazut, in aceea perioada dormeam o noapte cu o noapte, ca sa multumim pe toata lumea. Bunica si bunicul (parintii mamei) au crezut ca este cutia matusii Oana prima data, verisoara mea, care era insarcinata in 3 luni deja, dar cand au aflat ca erau ecografiile mele au inceput sa planga de bucurie, rugandu-se doar sa fii sanatos/sanatoasa. Oana a fost complicea noastra, prima persoana careia i-am spus cum am aflat, pe 18 dimineata, si s-a bucurat si te a iubit din prima.
A doua zi, la pranz, am fost la mamaia si tataia (parintii lui tati) ca sa le dam cutiuta. Aici e o situatie mai speciala, nu putem spune ca maia a iubit-o vreodata pe mami, dar trecem peste. Cand tati i-a inmanat cutia a ramas piatra, pana sa o deschida l-a intrebat "ce e aici? doar nu o sa avem un nepotel"- putin sarcastica, putin serioasa, dar am filmat ambele reactii si le pastrez bine ca sa ti le pot arata cand vei creste. Tataia in schimb a fost fericit pentru tine, s-a bucurat ca vei aparea pe lume.
Pentru a te sarbatorii bunicul si bunica au vrut neaparat sa luam masa toti 6, cu totii bunicii tai, si dupa multe insistari in astia 2 ani si de relatie in care nu au venit niciodata, maia si tataia au acceptat in sfarsit. Tatal meu nu a fost cel mai iubitor tata, dar a inceput sa se schimbe cum ne-am mutat noi. A fost asa fericit ca am ramas insarcinata incat a cumparat tort, sampanie si mi-a luat si un buchet de trandafiri, doar ca sa fie sarbatoarea cum se cade. Un gest care si acum ma emotioneaza cand ma gandesc. Pranzul in familie a decurs relativ bine, clar ca mama lui tati a tinut neaparat sa vorbeasca despre unchiul tau, fratele tatei, si nepotul ei, verisorul tau, Patrick, chiar daca toata masa trebuia sa se invarta in jurul tau si a nostru, dar asa face ea, o sa te obisnuiesti sa nu o asculti. Mai am o gramada de lucuri, intamplari, barfe, pe care vreau sa ti le povestesc, dar astept sa vii pe lume ca sa stam amandoua/amandoi, cele mai bune prietene/ cei mai buni prieteni, sa le povestim.
Te astepam cu drag, minune.
Comentarii