ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Vroiam sa incep cu “nu stiu cate...”, insa as fi mintit. Stiu ca sunt cateva femei insarcinate care trec prin ce trec si eu, insa sunt foarte putine, sau sunt putine care reusesc sa treaca peste jena/stinghereala de a recunoaste prin ce trec...
Inca de la inceput am simtit o ... cred ca reticenta ar fi cam putin spus... stare de panica atunci cand cineva imi atinge burtica. Si nu e vorba doar de persoane straine ci de absolut oricine in afara de sotul meu, chiar si propria mea mama 
. E un sentiment straniu pe care oricat incerc sa il controlez, nu reusesc...
Eu m-am gandit ca probabil pentru mine conceperea unui copil e un “ceva” cat se poate de intim, iar o prea mare apropriere a cuiva de burtica mea e ca o violare a intimitati.
Spre deosebire de mine, sotul meu considera ca e ceva natural. El spue ca orice mama (chiar si o femela cu pui a vreunei specii animale) are instinctul de a-si proteja puiul inca din primul moment de constientizare a existentei acestuia.
Care este motivul real al acestui sentiment terifiant ce ma cuprinde, nu stiu. Insa ma necajeste si mai tare atunci cand ii explic cuiva ca imi displace gestul si primesc replica “dar nu ma pot abtine”. Oare asta imi da dreptul sa “nu ma abtin” de la prima reactie ce-mi cuprinde trupul, aceea de a riposta, de a ma apara?
Comentarii