Incarcat in Burtica in fiecare luna
482 vizualizariPrimul trimestru a fost caracterizat de curiozitatea fata de ceea ce avea loc – pentru prima data – in trupul meu si momente in care mintea imi era acaparata de gandul “oare chiar e adevarat?” Cu greu ma desprindeam de calculator in incercarea de a afla cat mai multe despre sarcina si bebe.
Nici in acest moment nu imi vine sa cred ca sunt una din acele mamici norocoase care pana acum (sapt 28) a avut o sarcina usoara. Va povestesc asta pentru ca pot spune – fara vre-un dram de exagerare – ca in timpul sarcinii am avut mai putine situatii de pofte alimentare, dureri sau discomfort decat inaintea si in timpul menstruatiilor (care rareori treceau cu dureri usoare, adesea in prima zi imi era greu sa ma ridic din pat de dureri).
Dupa durerile de sani si “febra” din primele 2-3 saptamani, primul trimestru a trecut usor si repede... atat de usor incat incepusem sa ma intreb daca e totul in regula pentru ca nu am avut greturi decat in 2 dimineti, iar pofte (dimpotriva, pofta de mancare a lipsit cu desavarsire, daca ar fi fost posibil as fi preferat sa inlocuiesc fiecare masa cu cate un pahar cu apa) si probleme cu mirosurile nu am avut.
De oboseala am scapat doar la debutul celui de-al doilea trimestru. Pana atunci, ziua abia imi tineam ochii deschisi iar noaptea dormeam insa somnul meu era departe de a fi odihnitor, plin de vise – in fiecare noapte aveam foarte multe vise fara legatura intre ele si fara sa le gasesc vreun inteles...
Ah... era sa uit hormonii care “dragii de ei” m-au dat cu totul peste cap atat de tare incat si mie imi era greu sa ma recunosc... de la mici toane pana la tot felul de discutii si “tantari facuti armasari”
Comentarii