Bloguri

Jurnal de sarcina

Jurnal de sarcină

  • Curând urmează sa merg la medic pt a face programarea la nașterea prin cezariană. Chiar dacă știu ce mă așteaptă am mari emoții, dar totodată sunt nerăbdătoare sa văd micuțul și sa ma eliberez de greutatea burticii. Iată că am ajuns spre finalul sarcinii și ma gândesc la provocarile ce vor veni odată cu al doilea băiețel. Cel mai greu de gestionat cred ca vor fi gelozia celui mare, certurile între frați, dar și dezordinea pe care o vor face și alimentația diversificată în funcție de nevoile fiecăruia. Singurul lucru pe care eu nu l-am avut și vreau ca ai mei copii sa îl aibă este reprezentat de blândețe, afecțiune, grijă, înțelegere din partea noastă, a părinților lui. Îmi doresc sa moștenească de la tatăl lui în special culoarea ochilor (albaștri), înălțimea și personalitatea, iar de la mine trăsături emoționale și câteva trăsături fizice 🙂 Dincolo de toate astea sper sa fim cu toții sănătoși și să revin cu bine, cu poze și noutăți 😘

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului ❤️

    A ajuns gentuța bebelușului și sunt foarte entuziasmată! 🎁🎉 Mulțumesc mult #desprecopii.com și sponsorilor! Apreciez eforturile lor și sunt recunoscătoare! Am primit multe produse indispensabile p...
  • Jurnal de sarcină

    Curând urmează sa merg la medic pt a face programarea la nașterea prin cezariană. Chiar dacă știu ce mă așteaptă am mari emoții, dar totodată sunt nerăbdătoare sa văd micuțul și sa ma eliberez de greu...
  • Jurnal de sarcină

    Astazi am fost la ultima ecografie morfologica, dar și la recoltare de sânge și secreții. Am fost luată prin surprindere deoarece nu știam ce presupune testul de coagulare a sângelui. M-a înțepat în l...
  • Jurnal de sarcină

    Săptămâna aceasta mișcările bebelușului se simt puțin diferit. Devin mai puternice și mai frecvente pe zi ce trece. Probabil simt în jur de 10 pe oră din câte am citit. Nu mai sunt atât de friguroasă...
  • Jurnal de sarcină

    Astăzi am mers la ecografie. Am fost foarte nerăbdătoare să aflu cum mai este bebelușul după o lună în care n-am știut nimic. Se pare că se dezvoltă normal, are aproximativ 2280 kg și din nou are cord...

Din aceeasi categorie...

  • Sarcina cu risc

    Scriu aceste ganduri din sala de nasteri :) La 31 saptamani, in urma morfologiei de trim III, am aflat ca intru in categoria sarcinilor cu risc. Bebelusul are defect de sept ventricular, inima marita...
  • Se apropie momentul

    Stiu ca nu am mai scris de mult timp,dar s-au întâmplat foooarte multe...Totul a început cu varicela lui David care ne-a dat peste cap,deci clar bebelusei ii vom face vaccin,fără discuție.Nici nu știa...
  • Saptamana 37

    Am facut analizele luni si mi a iesit infectie urinara cu ecoli. Sunt tare suparata :( miercuri 31 ianuarie a fost ultima zi cand i am luat pe copii de la scoala, abia am condus. In rest a mers E pt c...
  • Kg acumulate

    Sper sa nu fiu singura, dar pana acuma am acumulat aprox 25 de kg :( , nu am mancat mai mult, poate au fost mai multe dulciuri decat de obicei, dar am ajuns aici… bebe se dezvolta bine, are cam 3 kg, ...
  • Asteptarea grea

    Oficial, 37 de saptamani. Abia astept sa mi tin puiul in brate. Dorm din ce in ce mai outin, dureri crunte de spate, si cateodata de burta. Medicul la ultimul control, acum cateva zile mi a zis ca inc...
  • Controlul de la spital

    O noua zi începe cu o cafeluta bună preparea micului dejun și apoi m-am pregătit sa merg la un nou control de data asta la spital.Avem 37 de săptămâni puiuțul meu doctorița a spus ca ești foarte m...
  • Bagaj spital - pentru mama

    Bagaj spital - pentru mama Pe cât mi-a fost de frica ca o sa nasc mai repede, bagajul nu mi l-am pregătit. Am aproape 37 săptămâni și acum l-am făcut. Pentru ca am mai zis de câteva ori, am năs...
  • Saptamana 37

    Am reușit! Saptamana mult așteptata, 37, a venit, corpul și mintea mi se relaxasera. Pentru ca era ok cu bebe, exceptând dubla circulara de cordon. Control săptămânal s-a încheiat cu întreruperea med...
  • Ultimul control

    Iata-ne la final, inca putin si mergem la spital sa te aducem in aceasta lume si sa ne vedem face-to-face. A fost o aventura frumoasa pana acum si urmeaza cea mai mare aventura. Am fost la ultimul con...
  • TNS 2 si 3 si controale

    Pe 25 august si 1 septembrie am fost la inca doua teste non stres impreuna ca sa vedem cum te simti in burtica. Totul a fost ok la tine si nu a iesit ca ai fi in vreun disconfort. :D In fiecare dintr...