Bloguri

Jurnal de sarcina

In culmea fericirii

  • Iubirea mea,

     

        Ieri am avut marea intalnire cu tine la ecograful de 20 de saptamani. Nu te mai vazusem de la 12 sapt dar am inceput sa te simt de la 19. Iar de cand am inceput sa te simt e ca si cum as fi prins aripi. Din pacate tati nu a apucat sa te simta inca, ultima data cand ai fost mai activa tati a adormit cu mana pe buritca si tu bateai de zor. M-ai speriat in ultimile 2 zile, chiar acum inainte de eco pt ca nu te mai simteam absolut deloc. Cei drept mami a fost f activa iar seara cand ajungea acasa adormea instantaneu. Dar stiam ca te voi vedea si toate temerile mele vor disparea cand o voi intreba pe doamna sonograph ce se intampla.

        Am fost extrem de emotionata ieri, m-am asezat pe patul cabinetului, nu puteam sa te vad pt ca doamna sonograph avea monitorul intors spre ea, iar tati statea la picoarele mele si urmarea masuratorile. Pentru inceput tati imi gesticula ca dai din maini si din picioare, iar eu ma intrebam de ce nu te mai simt. Apoi ca inima are 4 camarute si coloana vertebrala asupra carora a insistat f mult, apoi creierul, rinichii, stomacul, manutele si picoarele. Tati imi arata de zor ca ai 2 maini si 2 picioare fiecare cu 5 degete. Era f amuzant dar foarte linistitor pentru mine. Pt ca sonographul nu scotea niciun sunet, nici un gest desi incercam disperata sa prind si sa inteleg o privire de-a ei. Era o negresa f frumoasa si ingrijita, cu parul scurt, tuns periuta dar cret. M-am gandit ca este f ocupata incat sa poata purta parul lung, iar halatul ei imaculat acoperit cu un bolero ii dadeau o nota de eleganta, ceea ce rar vezi prin randul cadrelor medicale de aici. Ma gandeam ca daca pe interior este la fel de ingrijita fata de sufletul ei este de bine, inseamna ca am picat pe maini bune. Mami nu a deranjat-o cu intrebari decat la inceput si la sfarsit, in rest lasand-o sa-si faca treaba in liniste. Tot ce m-a interesat sa fii tu un copil sanatos tun, indiferent de sex. Iar ea se pare ca a fost pe aceiasi lungime de unda cu noi. Intreband totusi de curiozitate daca esti fata sau baiat, ea ne-a zis ca nu a insistat pt ca stateai cu picioarele incurcisate mai tot timpul, iar tati ne-a confirmat, dar ea ar zice ca esti fata. Asa ca mai avem rabdare pana la urmatorul eco, la mofologia fetala din trim II, cand mergem in Romania pt ca mami vrea sa aibe dubla asigurare de la medicul ei din tara ca sarcina decurge in parametrii normali, si poate o sa aflam acolo ce bijuterie esti.

        La finalul procedurii, doamna a intors monitorul spre mine si a inceput sa-mi arate inima ta jucausa, rinichii, stomacul iar la urma am prins o poza care m-a fascinat, ti-am vazut talpile, ca 2 amprente pe nisipul marii si in acel moment am zis ca esti un bebe perfect. Vizita le eco s-a incheiat frumos cu explicatii, acum la 20 de sapt ai 350 de grame si aproximativ 15 cm lungime si i-am solicitat specialistei o poza pt primul tau album. Ziua s-a incheiat cu multe telefoane date in primul rand familiei si prietenilor. A fost o zi plina de emotii si ganduri bune din partea tuturor.

    Cu drag, mama


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Prea puternice emotii

    Buna iubita mea,       Se pare ca timpul este o notiune din ce in ce mai neincapatoare. In ultimile 3 saptamani s-au intamplat destul de multe lucruri neasteptate. Bunelul nu ne-a spu...
  • Implinire

       Iubita mea nu ti-am mai scris de multa vreme dar mami a vorbit cu tine zilnic. Ti-a pus muzica, ti-a cantat, ti-a spus povesti si te-a mangaiat. Sa nu mai vorbim de macare, ai gustat din ...
  • Relaxare alaturi de tati

    Buna seara iubita mea,      Azi am petrecut alaturi de tati o zi frumoasa relaxanta, am ascultat muzica, am stat in pat, iar tati ti-a citit despre Revolutia de la 1848 . Pe seara am ...
  • Fericire

    Buna sufletelul meu,      ''Sufletelul meu'' ma alinta mama, chiar si acum cand urmeaza sa devin mama, tot asa imi spune. Imi dau lacrimile de fericire cand ma gandesc la mama, pt ca ...
  • Sa ne gandim la ce ne trebuie

    Buna seara iubirea mea,      Ieri am implinit 21 de saptamani. Si pentru ca deja am trecut in cea de-a doua jumatate a sarcinii este cazul sa ne gandim la ce ne va trebui pentru atunc...

Din aceeasi categorie...

  • Vizite la doctor toti 4

    La fiecare consultatie mergem toata familia sa vedem bebele din burtica: mami, tati si sora cea mare. Fetita este foarte impresionata de ceea ce se vede la “televizor” si mereu repete bebele, uite be...
  • Morfologia trim II

    Ieri am fost la morfologia de trimestrul II, micuțul nostru nu prea a vrut să ne arată fățuca din nou, stătea prea comod pe perna lui 😅 toată ziua a fost foarte activ, dar când am ajuns în cabinet s-a...
  • Pianista mica

    La morfo 3 ai vrut sa ne arati ce degete de pianista ai 😍
  • Ecografii

    Să o vedem pe Ana! Timpul trece foarte repede,parcă zboară și la sfârșitul lunii august am fost din nou la control. De data aceasta viitoarea sora mai mare a fost hotărâtă să o vadă pe An...
  • Ecografii

    De dimineață am fost și ni s-a scos holterul pe care ni l-a pus de la cardiologie pentru a ne monitoriza bătăile inimii timp de 24 de ore. Nu a fost atât de incomod de dormit cu aparatul pe cât credea...
  • Ecografii

    Am fost la medicul cardiolog ❤️. Mi-a făcut un EKG și o ecografie, ambele au ieșit bine, dar pulsul era mărit și în timpul EKG-ului, cu toate ca bataile inimii erau accelerate (120), erau într-un ritm...
  • Ecografii

    Astăzi am fost la CTG, primul examen de acest fel. La prima ora am ajuns la cabinet, mi s-a pus dispozitivul, bebe a mișcat și de la jumătatea examenului a adormit 😂😂. După ce s-a terminat doamna doct...
  • Morfologie trimestrul II

    REPOST DE PE 24 IULIE! Postez inca o data o postare facuta pe 24 iulie, care s-a postat necorespunzator, nu imi apare pe blog la mesaje. "Dragi mămici,Ce probleme de sănătate v-au apărut pe parcursul...
  • Ecografie de trimestru 3 ,mesaj pentru bebe

    Bine te-am văzut bebe mic. Cate emoții am acumulat la ecografie. Am stat cu sufletul la gura la fiecare măsurare a ta. Totul este perfect. Ești o minunăție 🥰. Ai câte puțin din frații și surioara ta. ...
  • Ecografii

    În ultima vreme pulsul meu a luat-o razna💓, de cele mai multe ori este 128, deja îmi provoacă un disconfort enorm😭. Am fost și am vorbit cu doamna doctor iar dumneaei mi-a recomandat un control la car...