Pe final

Incepem sa ne apropiem de final..Sunt in saptamana 37 acum si burtica pare ca a coborat putin. Ieri am fost la control si mi-a zis si doctorita mea ca pare ca s-a lasat burtica. Cam toata sarcina am purtat-o destul de jos, asta a ajutat mult sa nu am arsuri prea multe. Am avut si din-alea, dar nu m-au chinuit asa cum ma asteptam din povesti.

La control totul a fost bine, pozitia este perfecta pentru nastere naturala. Mi-a zis ca nu are nici un indiciu ca nu as putea sa nasc perfect normal si natural, cel putin pana acum. Mi-a zis ca din saptamana 38 se considera nastere la termen, si tot la termen este pana in saptamana 41 + 6zile. Nu as vrea nici sa creasca mult prea mult, ca imi va fi greu sa nasc natural daca e prea mare, dar daca vine la 40 de saptamani eu sunt multumita. Sunt multumita oricum, dar asa mi-as dori. Parca inca simt nevoia de liniste, de zile libere, de pace. Am tot avut de facut lucruri (si inca mai am) si nu am apucat sa ma plictisesc. Stiu ca nu imi ia mult sa ma plictisesc, e vorba de doar cateva zile in care sa nu am activitate si sa nu aiba nimeni nevoie de nimic din partea mea. Asta astept. Sa nu ma mai sune nimeni pentru ceva. Duminica m-a sunat si bunica mea, si mama, si tata, luni m-a sunat socra si matusa mea. E foarte frumos ca ii vad ca le pasa si se intereseaza, dar eu nu sunt genul de persoana care sa se supere daca nu e sunata. Stiu in sufletul meu ca tuturor le pasa si ma iubesc, nu am nevoie de tratament special.

Am intrebat doctorita care e procedura pentru a merge la spital, cand trebuie sa merg. Si mi-a zis foarte frumos si logic. Daca incep contractiile (fara sa mi se rupa apa), sa nu vin la spital imediat. Sa imi instalez o aplicatie de urmarire a contractiilor si cand ajung pe la 7 minute, sa incep sa ma pregatesc, sa imi adun lucrurile, sa fac un dus, etc. Ideal ar fi sa ajung la spital cand am contractii din 5 in 5 minute. Mi-a spus si ea ca mediul din spital nu este unul tocmai prietenos. Auzi tot felul de vorbe, auzi pe alte mamici cum nasc si te poti speria, iar in sine experienta nu este una tocmai placuta. Inca nu inteleg de ce nu stau femeile cu casti pe urechi si cu muzica la maxim. Eu asa as sta. Nu cred ca as vrea sa aud nimic. Tocmai ca sa nu ma influenteze. Fiecare femeie e cu experienta ei. In fine.

In cazul in care mi se rupe apa (indiferent ca imi incep sau nu contractiile) trebuie sa vin la spital. Mi-a zis ca din cauza faptului ca bebe nu mai este protejat de acel lichid care il mentine de fapt intr-un mediu steril, departe de infectii, este foarte important sa mergi la spital. In termen de maxim 6 ore de la ruperea membranelor, zicea ca ei incep sa dea medicamentatie pentru a inlatura orice posibilitate de infectii pentru bebe. Mi-a zis ca nu inseamna ca trebuie sa fug la spital imediat, dar nici sa stau cu orele acasa. Mi s-a parut ok tot ce mi-a zis, m-a incurajat mult sa iau tot ce mi se intampla in spital cu o mica doza de miserupism. Sa nu ascult chiar orice mi se zice si sa nu pun la suflet. Asistentele sigur au toate comentarii, mai mult sau mai putin acide, iar pe multe mamici le afecteaza. Ma bucur ca m-a prevenit, sper din suflet sa fiu calma si sa imi aduc aminte sa imi ascult vocea mea interioara. In final, e experienta mea si depinde de mine ce reactie am la ce mi se intampla. Poate sa zica orice, oricine, eu detin controlul asupra mintii mele si a reactiilor mele. Am inceput sa ascult meditatii ca sa ma intaresc psihic inainte de nastere, sa pot sa trec cu bine peste moment. Cu toate exercitiile mele, trebuie sa recunosc ca se simte diferenta in corp, se simte ca e o chestie hormonala pe care nu o poti controla la fel de usor ca atunci cand esti inafara sarcinii. Si la control cand eram, m-a emotionat sustinerea si modul in care povestea doctorita toate lucrurile si desi pe moment parea ca rad si ma distrez, eu aveam ochii umezi, eram emotionata. Mult mai usor mi se pare ca o dau in plans in perioada asta. Este clar pe fond hormonal, insa imi tot spun mie ca este perfect normal si natural tot ce mi se intampla si nu vreau sa opun rezistenta, doar sa accept totul asa cum vine.

Am reusit sa termin in weekend prima husa de perna, am inceput cu cea mai grea - ursul din imagine. Cand am fost sa luam materiale acum vreo 3 luni, C mi-a zis sa-i fac si salopeta la urs, asa ca m-am tinut de promisiune, desi a durat o eternitate. Nu sunt eu cea mai priceputa la cusut, dar fac asa cum stiu si nu ma intereseaza daca iese imperfect. Am decis ca urmatoarele huse le fac mai simple, ca sa nu dureze fiecare husa cate o zi de lucru. Urmeaza o vulpe sau un soarec (inca ma gandesc), un raton, un dinozaur si o caracatita. Caracatita este doar pentru simplul fapt ca deja i-am dat porecla la bebe..am zis ca la cat de mult se misca si la ce miscari elaborate vad la mine in burtica, zici ca am o caracatita acolo. Si am zis ca trebuie sa-l fac si pe el in decorul de animale al camerei.

Deocamdata biroul meu arata dezordonat, am mai avut de lucru ceva pe ultima suta de metri, iar masina de cusut si toate materialele le-am pus tot aici in camera, pentru ca am mai mult spatiu si nu trebuie sa le strang dupa fiecare zi. Asa ca am dosare, materiale, ate, pixuri, de toate. Astept sa termin de cusut husele si apoi imi fac ordine in dosare ca sa le stiu pe toate in ordine inainte sa nasc.

Cand nu ai mare lucru de facut, atat de repede trece timpul..E deja ora 14, iar azi pare ca nu am facut nimic din ce mi-am propus. Acestea fiind spuse, ma pun pe treaba..chilli con carne avem astazi in meniu si nu se face singur, din pacate :)