Bloguri

Jurnal de sarcina

Grețuri matinale

  • La prima sarcină am experimentat grețurile de prin săptămâna 10-11.. însă la cea de a doua grețurile au început de prin săptămâna a 8-a. În fiecare dimineață, la fiecare miros mai înțepător aveam grețuri care de multe ori se sfârșeau prin vomă. Sunt o persoană care vomită foarte rar, iar aceste grețuri care păreau să nu îmi dea pace, mă făceau să vomit destul de des și îmi dădeau o stare foarte nasoală în unele zile. Erau zile când nu reușeam să mănânc nimic până după amiază, însă erau și zile când trebuia să mănânc de îndată ce mă ridicam din pat. Abia după 18 săptămâni au început să se mai rărească. Bebe mișcă tot mai des, iar eu m-am gândit ca poate de asta au dispărut și grețurile. Ajunși la jumătatea drumului, în săptămâna 20, aveam tot mai multe gânduri. Având în vedere ca primul bebe l-am născut prin cezariană, din start știu ca și al doilea va fi la fel. Ma gândesc la tot felul de lucruri.. bebe 1 va rămâne cu tati acasă, iar eu am ales să nasc într-un spital privat din două motive: 1. Medicul meu activează acolo. 2. Zilele de spitalizare sunt mai puține ca și la stat, iar eu mă voi putea întoarce mai repede acasă. Aștept cu emoții și nerăbdare marea întâlnire.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Coletul mult așteptat a sosit

    După o lungă așteptare, iată ca a venit și ziua în care am primit minunata geantă a bebelușului. Vrem să mulțumim organizatorilor acestui program pentru toate cele primite și nu numai. Datorită lor, a...
  • Botezul

    Cele 7 săptămâni de la naștere au trecut ca într-o clipă, iar ziua botezului a venit și ea. Ne-am trezit de dimineață și am pornit cu bebe după noi la programările ce le aveam făcute. Am pornit de aca...
  • Momente magice

    Încă dinainte să devin mamă, am început să mă documentez despre alăptare. Îmi doream tare mult să îmi pot alăpta puiul. Citeam toate articolele posibile și imposibile care îmi ieșeau în cale. Datorită...
  • Prima băiță acasă

    A doua zi după ce am ajuns acasă din spital ne-am propus să îl spălăm pe bebe. Neonatologul ne-a sugerat să nu îl spălăm foarte des, deoarece apa usucă pielea delicată a bebelușilor. Așadar am stabili...
  • Pregătiri pentru botez

    Încă de când am ajuns acasă cu bebe am început să organizăm botezul. Soțul fiind mai mult la muncă, a trebuit să mă ocup aproape singură de toate. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să vorbesc cu ...

Din aceeasi categorie...

  • Sarcinile nu sunt la fel !

    Am trecut de morfologia de trimestrul 2, am făcut analize și totul este în regulă. Totul decurge normal . Dar fiind a 2-a sarcină parcă e mult mai greu decât mă așteptam . Dacă la prima sarcină am a...
  • Hormonii de sarcina

    Deși la prima sarcina nu am avut probleme foarte mari cu hormonii (au fost doar pentru o perioada scurta) acum, la a doua sarcina am avut perioade destul de lungi în care m-am simțit anxioasă și nervo...
  • Am fost sa cerem nașii!

    Ne-am hotărât să ne cerem nașii! Așa că astăzi ne-am pornit la drum dis de dimineață! Am avut un drum destul de lung de efectuat dar ne-am bucurat la maxim de fiecare minut petrecut împreună în mașină...
  • Obsesile sarcinii

    Dragi mamici,  Cred ca fiecare dintre noi se confrunta cu diverse anxietati si stres constant pe perioada sarcinii. De cand am aflat ca sunt insarcinata mi-am facut in fiecare luna analize de sa...
  • Morfologie, bebeluș activ, jumătate de drum ♥️

    Am ajuns cu bine la jumătatea drumului,sunt recunoscătoarea că starea mea e din ce in ce mai bună,mă alimentez cu orice doresc și pot consuma cafea!🥰 Morfologia de trimestrul al doilea m-a liniștit și...
  • Honeymoon phase

      Auzisem o gramada de povesti referitoare la trimestrul al doilea si la cum se simte acesta. Totusi, mi-a fost greu sa cred ca voi trece prin acel ,,honeymoon phase” despre care celelalte...
  • La jumatate de drum

    Jumătatea drumului la noi a reprezentat-o morfologia de trimestrul al doilea, am avut un noroc mare toată sarcina, sau mai bine zis nu am avut noroc ci Dumnezeu ne-a fost aproape și ne-a ajutat. La n...
  • Morfologie Tr.2

    Morfologia fetală de Tr. 2 a micuței Evă Victoria. Mulțumim lui Dumnezeu totul este bine si valorile sunt normale. Va spun ca, in momentul vizualizării ei, pe monitor îmi curgeau lacrimile instant (...
  • Bagajul de maternitate

    Încetul cu încetul încep să fac geanta de maternitate. Da, știu cam ce ar trebui să cuprindă datorită experiențelor mămicilor ce au împărtășit online cam cum merge treaba și ce te va ajuta cu adevărat...
  • Al doilea trimestru

    Azi puțin despre trimestrul doi. Yey! mai sunt doar două luni pana ar trebui sa îl întâlnim pe micuțul nostru. Azi se implinesc 31 de săptămâni. Intram în săptămâna 32. Urmează și o vizita la medic în...