Bloguri

Jurnal de sarcina

#9 Răceală în sarcină

  • Jurnal de sarcină Totul a început în prima zi de Crăciun, când simptomele au fost unele ușoare. Nu prea le-am dat importanta, deoarece eu eram ocupata cu mesele festive și cu mâncatul cate un pic din toate felurile de mancare. A doua zi însă a fost groaznic. Temperatura, frisoane, dureri în gât și senzație de moleșeală, toate acestea își făceau loc una după alta. 2 zile am simtit ca nu sunt bună de nimic, doar in pat stateam și mai aveam si o stare de somnolență continuam. Având în vedere că sunt însărcinată, nu puteam sa iau decat paracetamol și acela îl luam în jumătate că aveam impresia că nu mă v-a ajuta în sarcină. Cu toate știți ca nu sunt multe remedii pentru răceală care pot fi administrate în perioada asta și acelea au un efect destul de slab asupra organismului ( apropo pentru burticile gravide se pot administra paracetamol, sirop stodal, decasept, inhalații cu ser fiziologic) Aceasta răceală a durat câteva zile și nu a fost deloc plăcută. D-na doctor care îmi monitorizează sarcină mi-a prescris: redoxon, sirop de patlagină și strepsils miere și lămâie. În câteva zile eram pe picioare, nici nu-mi venea sa cred prin ce trecusem. Acum dacă as da timpul înapoi, m-as păzi de tot ce înseamnă frig. Având în vedere ca am prins și anotimpul de iarnă în sarcină, puloverele imi ramasese mici, nicio geaca nu-mi mai venea, uneori mai umblam cu ele descheiate sau incercand sa fortez fermoarul 🤣🤣 Răceala pe timpul sarcină nu este foarte diferită față de o răceală normală, numai grijile tale sunt mai mari. Este indicat să fii atentă la orice mănânci sau bei, în special trebuie să stai departe de medicamente care pot avea efecte negative asupra dezvoltării normale a fătului. 🤰 În timpul sarcinii, femeile tind să răcească mai des decât de obicei. Acest lucru este cauzat de faptul că sistemul imunitar este mai puțin eficace în cazul gravidelor în această perioadă. Dacă vă confruntați cu o răceală, trebuie sa mergeți la medicul specialist pentru un tratament adecvat pentru a nu suferi de complicații severe ce pot afecta fătul. A trecut cu bine și acest episod.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • #15 Întâlnirea cu tati

    Jurnal de sarcină După operație soțul a fost primul care a primit pozele cu bebelușul. Emoția a fost mare, nu mai avea cuvinte, era jos în fata maternității și aștepta vesti despre fetele lui. A reu...
  • #14 Prima întâlnire

    După operație eram nerăbdătoare sa vad pozele cu ea. În fisa de internare era si un punct in care ne punea sa alegem daca dorim poze cu bebelusul. Cred ca e cel mai minunat lucru si cel mai îmbucură...
  • #13 Surprizele săptămânii 38

    Jurnal de sarcină Acum 3 săptămâni am fost la control pentru a vedea ce face bebelina și a fixa cu d-na doctor cum voi naște. D-na doctor mi-a spus că bebelina o sa mai stea în burtica și că nu pare...
  • #12 Curs puericultură

    Jurnal de sarcină Meseria de părinte se învață, așa că am decis să mă apuc și de cursuri, ca să nu fiu nevoită să învăț chiar tot pe parcurs. Îmi aduc aminte și acum entuziasmul cu care am partici...
  • #11 Toleranța la gluconat

    Jurnal de sarcină Testul de toleranta orala la glucoza mi s-a recomandat de către medicul ginecolog sa-l efectuez în săptămânile 24-28 de sarcină la Micromedica. În noaptea de dinaintea testului nu ...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...