Bloguri

Despre baita..

  • Băița este un lucru atât de frumos, dar de care eu m am temut extraordinar de tare. Privesc bebelușul ca pe ceva foarte firav și îmi e teamă să îl ating . Sunt și eu în aceeași categorie de părinți lipsiți de curaj când vine vorba de băiță. E așa mic și firav și dulce, ca un gândăcel și parcă nu aș vrea să îl strivesc. Așa că am lăsat băița de fiecare dată în grija sotului.Soțul meu nu are nicio teamă, se descurcă foarte bine, e îndemânatic. Eu îl ajut doar la partea de final, când îl ștergem, când îl dăm cu cremă și îl „împachetăm” pentru somn. Deși foarte mulți specialiști spun că ar trebui să facem baie în fiecare seară, doctorul nostru de familie, care mi-a văzut bebele, spune că o dată, de două ori pe săptămână este de ajuns, pentru că ei nu transpiră, nu merg de-a bușile să se murdărească. Noi îi facem de două ori pe săptămână baie complet, și pe cap, iar în rest îl spălăm la funduleț de fiecare dată după ce are scaun. Dacă le faceți baie în chiuvetă, puneți deasupra un prosopel, astfel încât pielea lor să nu ia contact direct cu chiuveta, care e prea rece pentru ei. Noi așa îi facem baie momentan, urmând ca după cateva luni să-i facem în cădiță.Tot pentru a termina tot procesul cât mai repede, pregătiți tot ce aveț nevoie înainte de a începe băița Ce ne trebuie pentru băiță: Cădiță dezinfectată (în prima lună puteți face băița în chiuvetă, care a fost dezinfectată și clătită bine) Masă de înfășat Scutec/ prosopel pe care să îl scoateți Hăinuțe curate Cremă/ulei de corp Comprese sterile Ser fiziolgic Seringă După băiță, temperatura optimă la care trebuie să stea un copil este de 22-24 de grade.

Comentarii

0 comentarii
  • LMLM apreciaza asta

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Felicitari intregii echipe pentru amabilitatea, promptitudinea si profesionalismul acordat pentru finalizarea geanta bebelusului! Produsele au o calitate foarte buna, iar modul de prezentare si ambala...
  • Pofte,,interzise".

    Mămici 🥱,nu știu cum sunteți voi dar eu când îmi e pofta de ceva nu îmi trece până nu mănânc ......de când m am trezit am o pofta mare de zahar ars .... stand eu și gandindu mă ce pot face azi mi a ve...
  • Inca puțin..

    Aceasta sarcina,a fost o călătorie frumoasă, cu trăiri intense, iubire multa și binecuvântarea de a bate încă o inima înăuntrul meu. Este un sentiment unic si chiar daca am mai trecut prin asta, trair...
  • Inca puțin și ne vedem...

    Am ajuns la finalul sarcinii. Traiesc atat de multe emotii, imi trec atat de multe ganduri prin cap, incat am senzatia unui vis. Nu reusesc sa imi focalizez atentia intr-un punct, pe o singura actiune...
  • Bagaj de maternitate..

    #bagajmaternitate Buna iubitule ,mai este puțin și ne vedem,,iar eu am lăsat bagajul penultima sută de metri, neavând timp sa l pregătesc mai repede...însă până la urmă l am pregătit pentru amândoi. ...

Din aceeasi categorie...

  • Prima baita

    Abia aștepți momentul sa ii faci baita bebelusului tau dar in același timp ti-e si teama un pic sa nu il scapi si sa il manevrezi ok, sa ai grija la caput, sa stea confortabil, sa nu fie prea rece sau...
  • Bebe acasa

    Prima baita!? Hmmm poate suna simplu sau banal pentru unele mămici dar la mine a fost cu emoții : cum îl tin? E apa bună? Oare sta rău? Ii tin capul bine? Totul cred ca a fost bine , din punctul meu...
  • Prima baita

    Buburuza mea , Inainte sa ne externeze cu o seara , am mers sa vad cum esti spalata. Mi a fost explicat cum se procedeaza si ma uitam cu ce viteza esti mutata pe o parte pe alta si spalata incat a...
  • Prima băiță la bunici

    Astăzi a fost zi de masaj și băiță. Ca la orice altă activitate de acest gen, bebe a fost cuminte și s-a bucurat de noua experiență. Ca nou-născut cred că ai parte doar de experiențe noi, inedite. Tre...
  • prima baita

    14 martie Alesia prima baita. azi i am facut prima baita. a fost un real succes. a stat linistita si s a bucurat de moment. am spalat.o zilnic, insa doar azi a facut prima baita adevarata. ne bucuram ...
  • Băiță

    La noi prima baita a fost tare interesanta. Eram putin speriata pentru ca bebe era foarte fragilă. Imi era super teama ca nu o pot tine. Mama ma ajutat cu prima baita si cu a doua si a treia 😂. Am ...
  • Prima baita

    Prima baita plina de emotii si frica ..imi vedeam puiul asa puternic desi era o mogâldeata mica,ma ajutat mama mea sa ii fac baita...imi era teama sa nu il scap sau sa ii dau apa in urechi sau buric.....
  • Baitaaa

    Prima baita acasa a avut loc la o saptamana de cand am ajuns acasa, dupa ce i-a cazut buricul. Fiind la primul copil, am preferat sa astept momentul acesta, sa fiu sigura ca nu se intampla nimic. Asta...
  • Prima baita cu bebe

    Bună ziua mămici! Sa va povestesc cum a fost prima noastră baita cu bebe .... mmm de lucrul asta ne era cel mai frica ,și cum de ce iti este frica nu scapi ... am ajuns și aici , eram speriti ,panicaț...
  • Prima baita

    Prima baita a fost făcută de Mamaia . Lu mami i a fost frica sa o facă eram prea mic și prea firav chiar dacă aveam 4100g si 55 cm . Chiar și următoarele băițe tot de Mamaia au fost făcut pana la vâr...