Azi am avut o zi cu turbulente la propriu. Totul a inceput atat de bine, timpul fiind frumos, m-am decis sa merg in oras cu Maria, una dintre viitoarele matusici prin alianta, care de pe acum te adora :)
Stiu ca iti place sa fii plimbata si mie imi face bine sa ies din casa si am zis sa profit de timpul frumos, dupa atatea zile ploioase, sa imi rezolv din treburi.
Tusi Maria ne-a cumparat o inghetata buna de tot (de pepene galben - preferata mea si pina colada) pe care am savurat-o incet si care ne-a stamparat. Dar cu tot soarele de afara, au aparut nori pe strada noastra, pentru ca, traversand strada, m-am impiedicat de bordura de la trotuar si in secunda 2 am fost jos. Nici acum nu imi revin si nu pot sa imi explic cum am reusit sa pic ca o placinta. M-am ridicat foarte repede, nici nu am asteptat sa fiu ajutata, si m-am speriat foarte tare la gandul ca as fi putut sa iti fac vreun rau. Am avut cateva minute in care nici nu mai stiam de mine, m-a lovit plansul si tremuratul. Mi-am julit palmele, genunchiul drept, partea stanga ma doare, dar burtica nu m-a durut , nu am avut nici intepaturi si din cate stiu am cazut mai mult intr-o parte, nu direct pe burtica, lucru care m-a mai linistit. M-am speriat foarte rau, mai ales ca eu sunt foarte atenta pe unde calc, mai ales acum ca te port cu mine. Am refuzat sa merg cu taxiul acasa , vrand totusi sa ma mai misc si dupa ce am stat un pic pe bancuta in parc si m-am mai linistit , ne-am dus acasa. Maria incerca saraca sa ma linisteasca, spunandu-mi ca sigur nu am nimic, mai ales daca nu ma doare burta si nu simt contractii sau alte intepaturi, dar numai eu stiu ce era in sufletul meu. Parca si acum cand scriu ma loveste plansul. Ajunsa acasa i-am povestit la buni ce ni s-a intamplat in hohote de plans, pentru ca in sfarsit m-am putut descarca, si ea , ca de obicei, m-a linistit spunandu-mi ca tu esti inca micuta si nu am avut ce rau sa iti fac si sa ma linistesc si sa stau cuminte.
Am aflat ca si mama mea , cand era in vreo 7-8 luni insarcinata cu mine, a cazut cand cobora din autobuz, iarna fiind , a alunecat si direct pe burta s-a dus. Acum incerc sa nu mai despic firul in 4 si din moment ce ma simt bine, nu au aparut simptome de nici un fel ca ar fi probleme, incerc sa depasesc momentul si sa fiu mult mai atenta.
Mai tarziu, ca sa ne mai destindem, am rugat-o pe bunica mea, strabunica ta de 88 de ani, care abia asteapta sa te cunoasca, sa ma invete sa tricotez niste botosei pentru tine. Am avvut 2 ore de distractie, cred ca si tie ti-a mai trecut din sperietura pe care am tras-o, pentru ca am ras foarte mult si m-am binedispus. Au fost primele lectii, si am fost putin stangace , dar am prins firul logic si a iesit ceva. Sper ca de luni,cand o sa reiau lucrul sa merg mai repede si sa am rezultate bune. Si strabunica ta o sa iti faca o pereche de botosei roz si caldurosi , pentru ca o sa prinzi primele luni de viata , iarna si nu vrem sa iti fie rece.
In concluzie, am avut o zi plina de emotii , de toate felurile, dar pana la urma am scos-o la capat si asteptam sa vedem ce ne mai rezerva urmatoarea zi.
Comentarii