Bloguri

Jurnal de sarcina

Ne apropiem de termen

  • Buna seara! Am lipsit o perioada. Suntem bine doar că am avut o perioada tare încărcata. Renovarile încă nu sunt gata dar camera in care noi și bebe vom sta e gata. Bebe Aaron a primit între timp și al doilea nume. Așa că îl va chema Aaron Gabriel. Săptămâna trecută am avut control și deja avea 3 kg, e in parametri normali, are cordonul dat după gat o data. Placenta îmbătrânită de gradul 2-3 iar după spusele medicului bebele nu ar trebui să se mai lase așteptat foarte mult . Sper sa și reușesc să nasc așa cum îmi doresc , adică natural. Bineînțeles dacă viața fiului nostru va fi în vreun pericol voi lasa medicii să își facă meseria. Eu mă simt chiar foarte bine in acest stadiu al sarcinii. Chiar nu mă așteptam . Sunt destul de activa dar am și simptomele specifice acestei perioade, cum ar fi, contracții false, dureri de oase in partea de jos, vizitele la baie foarte dese din cauza că e coborât destul de bine in pelvis și o oboseala tare mare incat la prânz daca nu mă odihnesc sunt zombie. Incerc sa mă mai bucur de burtica atât cât mai este. Am atât de multe emoții pentru marea întâlnire. Emoții dar și teamă . E prima sarcină și e de la sine înțeles. Îmi doresc să tratez cu calm situația când vor apărea semnele travaliului și sper sa și reușesc. Am reușit între timp sa termin de cumpărat tot pentru bebe, de la căruț, pătuț, hăinuțe până la produse îngrijire. Bagajul e gata de câteva săptămâni însă l-am tot desfăcut și așezat la loc. Saptamana viitoare avem iar control. Voi avea atunci 38 de săptămâni și 5 zile. Sa vedem ce spune medicul atunci... Între timp nu ne rămâne decât să îl așteptăm pe micuț. O seara frumoasa! Va pupicesc. MihaLarisa.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bun venit in viața noastră , Aaron.

    Buna ziua! Va scriu de pe un pat de spital din maternitatea Brăila. In primul rand vreau sa va spun că azi bebe face 5 zile de când ne umple inimile de iubire. E o minune de copil și ne topim ...
  • Ne apropiem de termen

    Buna seara! Am lipsit o perioada. Suntem bine doar că am avut o perioada tare încărcata. Renovarile încă nu sunt gata dar camera in care noi și bebe vom sta e gata. Bebe Aaron a primit între t...
  • Ecografie trimestrul 3

    Buna ziua dragelor! Am lipsit o perioada, totul e bine doar ca ne ocupam de renovari si nu am mai avut timp sa scriu. Am fost la ecografie acum o saptamana, bebe se dezvolta cum trebuie si are ...
  • Happy day

    Ziua bunaaaa! Azi e o zi fericita! Am primit geanta bebelusului!!! Ieri am primit mailul ca pe 6 aprilie a fost trimisa si azi am fost sunata de la posta sa ma duc sa ridic coletul. Nu am mai a...
  • Primul lucru cumparat pentru Aaron

    Buna dimi! Sunt atat de fericita!!! Azi i-am cumparat baietelului nostru caruciorul. L-am invartit pe toate partile, montat, demontat. Deja imi imaginez cum imi voi plimba puiul in el. Primul pa...

Din aceeasi categorie...

  • Aproape de naștere

    Săptămâna 38 de sarcină. Ieri am fost la control, ultimul control cu bebe Azaleea care are aproximativ 3kg și 51cm și este foarte bine. Sunt programată la cezariană peste fix o săptămână, ...
  • "Mai poți?" -fii puternică, mămico❤

    Ultimele săptămâni de sarcină vin cu multe surprize pentru mine, dar cel mai des primesc în această perioadă întrebarea "Mai poți?"🤯❤Si asta fiindcă burtica mea e vizibil foarte mare...
  • Examene cu bebelușa in burtică-partea 2

    Scriu la ceas de noapte...Da, deja sunt obișnuită să stau nopțile târziu sa învăț, sa citesc, sa îmi fac notite pentru ca acum e o perioada cu dublu stres pentru mine:sesiunea de exa...
  • Încă putin

    Am început saptamana 38 de sarcina cu al doilea bebe. Emotiile sunt la ceruri. Nu stiu cum de aud ca a doua sarcina e mai usoara, totul a fost mult mai greu fata de prima. Cred ca esti mult mai consti...
  • Câteva zile inainte de naștere

    O noua zi ,bineînțeles începe cu un mic dejun copios și sănătos pentru mami și tati o cafea cu multa spuma de lapte pentru mami. Astăzi este o zi friguroasă mami s-a îmbrăcat bine abea ca am găsit ...
  • Cezariana sau natural

    Bagajul de maternitate este aproape gata, bebe pozitionat in jos, pregatita pentru nastere sunt, ma voi descurca. Cezariana pare atat de complicata sper sa reusesc sa te nasc natural 🥰 dar da puiule s...
  • Răceala în sarcina

    La aproape 38 de săptămâni m-am trezit cu o răceala de care nu mai scăpăm. Eu si fetita prezentam ceva simptome, soțul si băiatul sunt bine. Deja a trecut mai mult de o săptămână si noua tot nu ne-a...
  • Ultima ecografie

    Ultima ecografie am făcut-o in săptămâna 38 (37 săptămâni si 5 zile). M-am dus la control cu multe întrebări și mari emoții, datorită tratamentului urmat pentru streptococ și durerilor din ultima vrem...
  • Cea mai ușoară operație de cezariană

    Am urcat în sala de operații pregătită pentru cea mai frumoasă întâlnire din viața mea. Doctorița anestezistă mi- a explicat foarte bine tot ce urma să se întâmple. M- am descălțat, am urcat pe masă...
  • Control de 38 de săptămâni

    Azi a fost o zi plină, draga mea bebelină - ne-am trezit cam târziu, dar relaxate, tu te agitai un pic, dar așa e uneori dimineața, și după ce am mâncat și am găsit ceva rochie care î...