Bloguri

Jurnal de sarcina

Naștere naturală sau cezariană ⏳️

  • Întrebarea care pune în dificultate multe mămici, oare cum nasc? Fiind la prima sarcină recunosc că îmi este puțin frică de momentul nașterii ... îmi doresc din toată inima să fie bine, fără complicații sau alte probleme. Dacă la începutul sarcinii nu puneam atât de mult accentul pe naștere (momentul era departe și ziceam că am timp pentru a analiza), însă discuții au fost mereu pe tema aceasta. La început am cercetat pe cont propriu detalii, avantaje și dezavantaje ... le-am pus pe foaie și am început să mă gândesc, apoi mi-am dat seama că îmi este mult mai frică de nașterea prin cezariană decât cea naturală. S-a ivit un curs despre naștere și m-am înscris împreună cu soțul meu, acolo d-na doctor ne-a expus mult mai clar toate detaliile de care aveam nevoie pentru a lua o decizie, după acel curs am venit acasă foarte hotărâtă să nasc natural (iar cezariana să fie opțiunea B în cazul în care există vreo complicație). La două zile distanță am fost și am semnat contractul de naștere acolo unde d-na doctor care îmi monitorizează sarcina asistă la nașteri (pe dumneai o cunosc de doi an de zile, a fost medicul meu ginecolog înainte de sarcină), deși mi s-a oferit și opțiunea de a naște la spital de stat împreună cu o fostă colegă de a ei (dar nu m-am putut despărți de d-na doctor, da am ales spital privat numai pentru că dumneai acolo asistă la nașteri, nu din alt motiv). Personal aș sfătui mămicile să caute informații pro și contra pentru ambele nașteri, să aibă în vedere istoricul problemelor de care suferă, iar dacă bebe poate veni natural pe lume și nu există niciun risc să nu se teamă de nașterea naturală (durerile nașterii se uită apoi, toate trec și recuperarea este mult mai ușoară). Și povestea lu' bebe continuă ... 🧸

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...