Bloguri

Jurnal de sarcina

Primul trimestru de sarcină 🤰

  • Odată confirmată sarcina, după ce l-am văzut pe bebe și i-am auzit inimioara 💓 a început cea mai frumoasă călătorie a noastră! De la început și până în prezent am o sarcină extrem de blândă și un bebe extrem de cuminte 👶🏻. În primul trimestru de sarcină am efectuat primele analize recomandate de doamna doctor, inițial înainte de sarcină îmi era frică de ace, sânge, proceduri ... chiar mă gândeam cum voi face față 🙈. Însă nu știu cum, dar după prima analiză de sânge unde într-adevăr am avut emoții și a stat soțul meu cu mine știind că mi se face rău, doar că norocul meu a fost să dau peste niște doamne atât de blânde, răbdătoare, m-au luat precum un copil și mi-am învins frica. Deja a doua oară eram mult mai curajoasă și am fost singură la analize 🤭, pentru mine nu mai conta nimic altceva decât să fie bebe bine. Așteptam cu nerăbdare să vină rezultatele și la cea mai banală analiză, apoi nu aveam răbdare până ajungeam la medicul de familie pentru a le interpreta și căutam pe nelipsitul google 🤣. Nu știu dacă ar fi un avantaj sau un dezavantaj, dar îmi place să fiu cu totul în grafic, sunt perfecționistă și îmi planific totul din timp 🙈. Am început să cercetez totul despre sarcină, m-am înscris la primul curs când aveam 8 săptămâni și de atunci nu ratez niciun curs, fie el de puericultură, alăptare, naștere. Atunci când nu am somn și mă trezesc cu noaptea în cap de regulă încep și caut tot felul de informații, ce pot consuma și ce nu, idei de mâncare mai sănătoasă (cel puțin cât se poate), desi sincer la capitolul mâncare mereu am fost atentă, bineînțeles caut mereu să aflu ce este necesar pentru bebe și ce este inutil. Mă consider norocoasă cu o sarcină atât de blândă, cel puțin până în prezent, sunt norocoasă că am ajutor și sprijin aproape din partea tuturor. Deși nu pot spune că m-am simțit rău la muncă, dar am primit tot sprijinul și înțelegerea din lume, cu asemenea colegi minunați nici nu ai cum să te simți rău. Acum nu eram " ocrotită " doar acasă, ci și la locul de muncă. Pentru mine primul trimestru de sarcină chiar a fost ușor, fără prea mult disconfort, ba chiar am fost destul de activă și plină de energie, îmi plăcea să ies cât de des puteam la plimbări seara sau în mall pentru a-mi clăti ochii cu articole de bebe și a-mi face idei despre ce ar trebui să cumpăr, unde anume pot găsi și ce anume.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...