Bloguri

Jurnal de sarcina

Baietel, fetita sau surpriza?

  • Buna ziua la toata lumea! Presupun ca pentru toate mamicile si taticii momentul cel mai asteptat dupa confirmarea sarcinii, a fost aflarea sexului bebelusului. Ei bine, de cand au aparut cele 2 linii, sotul meu deja ii spune fetita, deci am ales numele "fetitei" fiecare cu optiunea lui pe care le-am combinat intr-un final:)). Si nu e singurul care crede ca va fi fetita. Simt asa o presiune, ca toata lumea cu care ma intalnesc imi zice ca va fi fetita, ca am fata de mamica de fetita (nu stiu ce mai inseamna si asta in mintea lor :)) ), imi imprima aceasta idee in cap, ma entuziasemez si chiar incep sa cred ca va fi asa, si apoi daca aflu ca va fi baietel vor incepe cu alte teorii. Dar nici nu vreau sa simt vreo dezamagire din cauza faptului ca deja mi s-a imprimat ceva in minte si apoi e altceva. Nu e corect sa simt asta. Pentru mine conteaza in primul rand sa fie complet sanatos din cap si pana in picioare, ca orice viitor parinte de altfel. Totusi mi s-a intamplat ceva foarte curios. Prima data cand m-am vazut cu doua prietene, dupa ce le-am dat vestea, baietelul uneia dintre ele (care are 10 luni) era foarte incantat sa ma vada, mai mult decat de obicei. In acea saptamana aflasem si ca am un hematom, deci trebuia sa fiu mai linistita si sa nu ridic greutati. A fost prima data cand nu am putut sa il tin in brate, dar el tot avea tendinta sa se urce pe canapea langa mine, si chiar a reusit pentru prima data pana atunci sa faca asta singur. Cu un zambet larg s-a pus cu capul pe burtica mea si ma privea zambind dand din maini si din cap. De parca stia ca este ceva inauntrul meu si voia sa ma felicite. Si cam asa a fost toata vizita aceea, el incercand sa vina langa mine cu un zambet larg si ele il dadeau jos sa nu cumva sa ma loveasca, dar nu se lasa cu una cu doua. De obicei, baietelul era serios si mofturici. A fost un moment special, magnetic. Dupa acea zi, chiar le spuneam in gluma ca probabil era fericit ca si-a cunoscut viitoarea sotie.  Daca tot erau sigure ca va fi fetita, am intrat si eu in jocul lor si acel moment chiar mi-a dat de gandit. :)) In prima zi din weekend-ul ce tocmai a trecut, m-am vazut din nou cu ele (pentru ca obisnuim sa facem intalniri saptamanale acasa la una dintre ele, zi in care si gatim ceva nou). Dar de data aceasta am hotarat sa facem o pauza de gatit si sa comandam niste burgeri interesanti. Cand a venit comanda, iesea un miros ademenitor din punga asa ca m-am apucat sa o desfac. Una dintre ele mi-a zis sa ii scot eu pe toti, asa am si facut. Dar in acel timp mi-a si presarat sare in cap. Nu stiu cum, dar nu am simtit nimic si nici nu am stiut de acest obicei pana acum. Ei bine de cand am inceput sa ma asez la masa si sa incepem sa mancam a inceput distractia pentru ele si chinul pentru mine. Cel mic era in scaunelul lui in dreapta mea. Vedeam ca nu ma scapa din priviri si tot radeau pe sub mustati. Si cum nu-mi place ca cineva sa rada de mine le-am intrebat rapid "ce este asa de amuzant, am mancare in par sau ceva?" Ele au zis nu, ca de fapt radeau de cel mic. Apoi una dintre ele se ridica sa ia ceva de pe o alta masa dar se ducea cu spatele si cu privirea tot spre mine. Hmmm... ma gandeam, oare ce este asa amuzant de nu isi mai pot dezlipi privirea de pe mine? Poate am bluza descheiata, sau ca scot sunete ciudate cand mestecam (imi mai pocneste maxilarul mai ales cand mananc burgeri din cauza unei probleme la articulatia temporo-mandibulara...dar nu se mai intamplase ca cineva sa rada de acest lucru). Am verificat bluza, am analizat sunetele pe care le scoteam cand molfaiam, totul parea in regula. Apoi iar le vad razand si analizand tot ce fac, ma uit la cel mic, nu am observat nimic hazliu care sa le starneasca amuzamentul, atunci am zis in sinea mea "este clar ca rad de mine". Incep sa ma uit prin burger, ma gandeam ca poate am mancat vreun vierme, avand si salata de rucola in el si vazusem eu mai demult un filmulet cand cineva a descoperit un vierme in salata nespalata. Nimic, nici urma de vierme, dar ma gandeam ca poate l-am mancat si ele vor sa vada reactia mea daca il simt sau ceva. Dupa atatea ganduri si imbucaturi inghitite in noduri, am dat cu mana sa vad daca am vreun rest in colturile gurii si atunci au inceput sa rada din nou. Am zis "gata, stiu ca radeti de mine, spuneti ce am pana la urma asa de amuzant?" Atunci in cor mi-au zis ca voi avea o fetita si ca mi-au pus sare in cap. Pffff! In sfarsit s-a elucidat misterul rasetelor si al privirilor ciudate. Pentru ce mi-au facut, le-am zis ca trebuie sa facem o comanda noua data viitoare sa mananc si eu linistita. Prietena care are baietel a zis ca ei i s-a potrivit predictia. Acum nu stiu cat adevar este si cata coincidenta dar voi afla fix peste 3 saptamani daca s-a implinit sau nu. Voi ati fost supuse acestui obicei, s-a adeverit? Dupa ce am introdus datele cerute, calculatorul sexului bebelusului a indicat faptul ca va fi baietel. Acum voi vedea care dintre aceste metode s-a dovedit a fi mai aproape de adevar. :) 

    Sa aveti o primavara frumoasa cu multe visuri transformate in realitate! ;) 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bebe in pozitie transversala inainte de nastere

    Buna seara! Astazi sunt in saptamana 39 si 3 zile si am fost la ultimul control ginecologic in sarcina, care ma asteptam sa fie la fel ca cel de saptamana trecuta cand stiam ca lichidul amniotic este ...
  • Lichid amniotic in exces - o problema sau nu?

    Buna dimineata! Astazi am pasit cu mare bucurie in saptamana 39 fix, ultima saptamana cu burtica dansatoare si energica :D. Saptamana trecuta am aflat si data exacta cand voi naste. De astazi intr-o s...
  • Geanta Bebelusului Editia 2021 :)

    Buna ziua tuturor! Astazi am implinit 38 de saptamani + 1 zi, si tot astazi am primit un cadou mult asteptat - "Geanta bebelusului" plina cu o multime de surprize placute si utile atat pentru bebelusi...
  • Numaratoarea inversa - 37 de saptamani

    Buna seara la toata lumea! Nu-mi vine sa cred ca am pasit in saptamana 37. Din acest moment se poate considera o sarcina dusa la termen, dar cum lui bebe ii este cel mai bine in mediul intrauterin, ma...
  • Sarcina si varicela

    Buna ziua la toata lumea! Din saptamana 28 (cand am scris ultima data in jurnal) si pana astazi cand am pasit in saptamana 35, nici nu stiu cum a trecut timpul. Cu cat se apropie termenul, ne copleses...

Din aceeasi categorie...

  • O noua sarcina

    Bună ziua. La mulți ani! Am reușit sa rămân din nou însărcinată după ce anul trecut în august aflam la 12 S și 2 zile ca bebe 2 s-a oprit din evoluție, de pe la 9 săptămâni .... A fost o perioada difi...
  • Testul

    #testul de sarcina! In saptamana 10 ,am aflat o veste minunata, aceea de a fi mama! Ma simteam rau de cateva zile, menstruatia intarzia, si m-am gandit sa fac un test si am aflat ca o sa avem un cop...
  • A treia ecografie

    Ieri am fost sa mi se recolteze sange pt analize. Au iesit o parte din ele si majoritatea sunt in regula. Doar bilirubina totala este putin crescuta si anemia care mi iese dintotdeauna la analize. Ast...
  • Starea de rău din primul trimestru

    Din săptămâna a 10 au început grețurile care parcă nu se mai terminau :)) Și cu prima sarcina am experimentat aceleași simptome dar parca de data aceasta au fost mai intense stările de rău și greata. ...
  • A doua ecografie

    Undeva prin saptamana 10,am avut parte de o mica spaima..Dureri in zona ovarelor,nu treceau nicicum,luasem doua No-spa in acea zi,la recomandarea medicului.Mi-a spus ca daca nu imi trece nici dupa cel...
  • Prima ecografie ❤

    Unul din cele mai frumoase momente !
  • Vis împlinit

    Aflarea veștii că vom deveni părinți pentru a doua oară a fost o binecuvântare! In prima zi de Paște am primit vestea mult asteptata si mult dorita ❤ Mai avem o fetiță de aproape 3 anișori care me...
  • sarcina 10 saptamani

    am mii de emotii... in poza bebita avea 6 saptamani. vineri mergem la medic sa vedem noutatea: cum evolueaza, daca analizele au iesit bine si ce avem d e facut pe viitor. am avut dureri de la ince...
  • Am aflat

    Am facut analizele necesare si testul genetic. Suntem foarte fericiti pentru ca am aflat ca belele e sanatoasa si ca e fetița 💝ce am dorit din totata inaima ♥️. Baietelul nostru a ales numele bebel...
  • Sarcina 🌈

    Vizita la ginecolog 2in 2 sapt. Ca sa fim sigur ca bebele e ok. Sarcina e cu risc. Intre timp au inceput si greturile si vomiturile zilnic cam de 5,10 si chiar de 15 ori. Doctorita m-a internat in spi...