Nimic nu se compara cu fericirea citita în zâmbete…sunt clipe în care îti doresti ca timpul sa se opreasca în loc, sa poti zâmbi o eternitate vazându-i. Asa sunt bunicii fericiti. Si de aceea poate ma grabesc de fiecare data când suntem în drum spre ei. Stiu ca ne asteapta, ma satur de telefoanele primite cu aparent alte scopuri, când de fapt singura întrebare importanta e …”când ajungeti?”. Nicicând n-am avut însa timp, se pare, sa stam mai mult de o dupa-amiaza, si de fiecare data parca nu era destul. Ne-au trebuit câteva luni sa gasim un week-end fara alte treburi, sa ne propunem sa stam la soare, care s-a încapatânat sa nu apara, si sa ne rasfatam la bunici...
Pentru ca între timp, casa de acasa a devenit casa bunicilor, locul acela departe de lume unde nu te înconjoara decât o liniste parca nefireasca pentru oraseni grabiti, si unde invariabil ne încarcam bateriile pentru înca un timp. Desi e casa în care am copilarit, o redescopar parca de fiecare data mai mica, cu lucruri de demult pe care le-am uitat si care fiecare în parte îmi amintesc de ceva.
Ilinca e tare fericita acolo. Simte cu siguranta schimbarea din noi, e fericita sa descopere frunze ce miros ciudat si obiecte miscatoare pe care altfel le vede doar în carti. Se pare ca îi plac chiar si sarmalele bunicii, si nu se da în laturi de la nici o plimbare prin sat. Adora sa auda vocea bunicului si îi fura de fiecare data câte un zâmbet când îl priveste.
Si peste tot si toate pluteste o fericire pe care n-ai cum s-o descrii în cuvinte. E fericirea oamenilor care au asteptat parca o viata astfel de clipe, care stiu ca în spatele frânturilor de silabe ale nepotilor se ascunde iubire în stare pura...
Comentarii