Incarcat in Mamicilina - #raceala #spital #polipi #operatie #anestezie generala #emotii #ameteala
827 vizualizariA trecut mai bine de o saptamâna de când s-a întâmplat... Dar cred ca îmi va ramâne mult timp întiparita în suflet. Mi s-a spus dinainte ca nu este mare lucru, dar ca impactul emo?ional poate fi foarte intens. Aveam emo?ii, dar credeam ca vopi reu?i sa fac fa?a fara lacrimi. Nu a fost sa fie a?a...
Prima (?i sper, ultima) anestezie generala a lui Tudor, înainte de opera?ia de polipi, a fost pentru mine una dintre acele experien?e limita, pe care ?tii dinainte ca le vei depa?i, dar al caror efect emo?ional î?i lasa amprenta în suflet, asemeni unui vis nocturn care revine uneori peste zi, în flashuri ale memoriei. Pregatirile de dinainte de opera?ie, în ciuda comportamentului foarte amabil al personalului medical, mi-au accentuat starea de agita?ie, pe care, inevitabil, i-am transmis-o lui Tudor. Costumarea în echipamentul special pentru a intra în sala de opera?ie, lini?tea bizara de dupa cele câteva u?i automate, actionate de coduri secrete, aparatura plina de detalii sofisticate, totul... ma facea sa ma simt ca într-un film SF, în care zâmbetele dragala?e al lui Tudor ?i al baie?elului care urma sa fie operat odata cu el faceau nota discordanta. Cât timp am a?teptat în sala de terapie intensiva, atmosfera a fost calma. Agita?ia lui Tudor a început odata cu drumul spre sala de opera?ie, în timp ce inima mea se mi?cora cât un purice, spargându-mi cutia toracica. Încercam din rasputeri sa îmi pastrez calmul... dar îmi era imposibil, vazându-l a?a mic ?i fragil întins pe masa plina de fire, care mi se parea imensa în compara?ie cu trupul lui ginga?. Se agita foarte tare, în timp ce asistentele îl imobilizau încercând sa nu îl bruscheze. Îl ?ineam de mâna ?i-i vorbeam, în timp ce plânsetul i s-a pierdut treptat sub masca prin care un gaz ce trebuia sa îl adoarma începuse sa î?i faca efectul. Plângea, se agita, apoi, deodata....nimic... Am înlemnit. Mi s-a explicat ca acesta este cursul firesc al lucrurilor, ca gazul respectiv îl adoarme pentru a-i putea fi administrata în siguran?a doza de anestezic. Nu m-au lasat sa mai stau... ?i bine au facut, pentru ca pe culoar m-a apucat instantaneu plânsul. Mi s-a întiparit în minte imaginea aceea cumplita a trupului mic agitându-se ?i devenind brusc inert.
Opera?ia a durat 20 de minute ?i a decurs fara nicio problema. Când m-au chemat sus, abia îmi revenisem din starea de soc... Mi l-au adus înca adormit, dar dupa vreo zece minute a început sa mârâie. S-a trezit morocanos ?i a ?inut-o a?a pâna a doua zi când s-a trezit „ca nou”, vorba domnului doctor. Am trecut cu bine peste experien?a opera?iei de polipi, saptamâna viitoare mergem la control ?i speram ca vom merge din nou ?i la gradi... A?a cum ni s-a spus dinainte, nu a fost nimic complicat ?i deocamdata nu regret ca am optat pentru varianta opera?iei care, la un moment dat, era oricum op?ionala. Experien?a în sine a fost însa mult mai intensa pentru mine, ca mama, decât ma a?teptam... dar asta ?ine probabil de temeperamentul fiecaruia...
Important, pâna la urma, este ca totul a trecut cu bine...
Comentarii