ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in Chestii - #pokemon #jocuri #dependenta de jocuri
1.343 vizualizariN-am stiut niciodata prea multe depre Pokemoni. Si nici nu cred ca vreau sa stiu. Tot ce-mi amintesc de acum câtiva ani buni este ca erau niste desene animate cu personaje diforme si ciudate care nu m-au convins niciodata nici pe mine nici pe copilul meu, pe atunci pasionat de desene animate, ca orice copil. Mi-a ramas în minte, involuntar, imaginea monstruletului galben cu urechi asucutite, nici eu nu stiu exact de ce... probabil ca e o chestie care tine de mesajele subliminale ale publicitatii ori... cine stie. Cert este ca nu mi-au placut niciodata Pokemonii. Iar acum, de când cu isteria Pokemon Go, am început sa îi urasc. Si nu pentru ca as avea ceva cu personajele în sine, a caror poveste nici macar nu o cunosc, ci pentru ca puterea mea de întelegere de om adult e depasita de imbecilitatile pe care le vad zilnic legate de acest joc careîn mod cert i-a îmbogatit pe unii, dar cu ce pret...
La început m-a amuzat sa vad un clip cu o multime de oameni în toata firea alergând prin Central Park, în New York dupa... un Pokemon rar. Apoi m-au amuzat parodiile care au invadat retelele sociale si tot felul de stiri legate de modul în care acest joc a pus parca stapânire pe mintile unora. De câteva zile am început însa sa ma simt agasata de-a dreptul de Pokemon Go care a devenit, mai nou, si personaj de bancuri.Toata miscarea asta haotica de trupe mi s-a parut pâna la un punct o falsa isterie, menita, de fapt, sa faca publicitate unui produs creat pentru a aduce beneficii financiare cuiva. Însa din momentul în care am vazut cu ochii mei oameni de toate vârstele vânând personaje imaginare prin parcuri, pe strazi, ori prin magazine, am realizat ca isteria devine reala. Si ma întreb cum poate totusi un fenomen sa aiba atâta putere asupra mintii umane. Si asta nu ar fi nimic, pentru ca, în fond, dependenta de jocuri pe computer / smartphone este o boala cronica a secolului nostru si probabil ca ar trebui sa ne obisnuim cu ea, asa cum ne obisnuim la un moment dat cu o migrena sâcâitoare, dar extrema la care se ajunge ma face sa ma întreb daca nu cumva în spatele acestui ”joc” se ascund cine stie ce intentii malefice ale vreunui terorist virtual care vrea sa subjuge lumea... Pericolul real mi se pare însa nu acela legat de dependenta de jocul în sine, ci faptul ca virtualul se amesteca haotic cu realul în cazul acestui joc care are deja o multime de fani dependenti de el.
Am dat zilele trecute tpeste un articol despre doi parinti din SUA care si-au lasat nesupravegheat copilul de 2 ani, timp de o ora si jumatate, pentru a vâna Pokemoni!!! Si asta nu m-a mai amuzat în niciun fel, ci m-a revoltat cumplit. În ce lume traim??? Si la ce ar trebui sa ne asteptam în viitor??? Poate... la o pokemonizare masiva a universului?
Comentarii