Incarcat in Bucatarie si bucate - #dulciuri #papanasi #deserturi
3.078 vizualizariCui nu îi plac papanasii?! Nu-i asa ca e o întrebare retorica? Evident ca sunt papanasi... si papanasi. Si ca nu toti sunt la fel de gustosi. Nu stiu prin ce neguri de vreme s-o fi pierzând reteta originala, cert este ca peste tot pe unde i-am mâncat, papanasii erau niste gogosele dintr-un aluat dulce, în care se simtea si un pic de brânza, peste care se turna smântâna si dulceata. E drept ca am mâncat papanasi, în general pe la restaurante si doar o singura data undeva în munti, prin Ardeal, într-o drumetie cu peripetii, dar acolo le spunea altfel... Revenind, cei mai gustosi papanasi, fara smântâna si fara dulceturi, dar cu brânza proaspata din belsug în aluat, i-am mâncat la mama acasa... Iar de ceva timp ei au devenit dulcele preferat al nepotilor atunci când o viziteaza pe bunica.
N-as putea spune ce au atât de special... În fond sunt niste turtite dintr-un aluat cu o reteta nedefinita, pe care mama mi-a spus-o de nenumarate ori, dar care mie nu mi-a iesit niciodata asa cum îi iese ei. Brânza scoapta, de vaci, se amesteca cu ou si cu faina ”cât cuprinde”... adica în niste cantitati nedefinite, pe care mama le potriveste din ochi. Se pune zahîr vanilat dupa gust, sau zahîr simplu si esenta de vanilie. Trebuie sa rezulte o compozitie nici prea moale, nici prea tare din care se fac turtite, care mai apoi se pajesc în ulei bine incins pe o parte si pe alta. Simplu ca ”Buna ziua!”, nu? Si totusi... are mama un ingredient al ei secret care face ca papanasii astia sa fie magici... Sa fie oare dragostea cu care îi face ori poate nerabdarea de a-si vedea nepoteii înfulecând cu zâmbet pâna la urechi minunile iesite din mâinile ei?
Comentarii