ANUNÈš IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in Personal - # #copilarie #nostalgie #bunici #regrete
3.193 vizualizariAm primit vestea ieri de dimineata, dupa ce toata noaptea m-am zvârcolit în vise nedeslusite... ”S-a stins bunica...” Mama era agitata la celalalt capat al firului, nu reuseam sa ma înteleg prea bine cu ea. Am închis si mi-am înghitit lacrimile, apoi am simtit o caldura moale învaluindu-mi corpul. Am ramas asa, neclintita, în fata blocului, ca si cum îmi era teama sa urc sa le spun lui Eli si lui Tudor. Stiam ca se va întâmpla zilele acestea, la fel cum stiam ca fiecare zi în plus e o suferinta cumplita pentru ea. Când am vazut-o, cu doua saptamâni în urma, tintuita neputincios în patul mare si alb, am simtit ca avea sa fie pentru ultima oara când îi aud glasul blând... Dar parca tot nu-mi vine sa cred... O vad mereu, mica, adusa putin de spate, cu ochii lacrimând discret si vocea tremurânda atunci când vorbeste despre propriii copii... Mi-o amintesc spunându-mi povesti si facându-ne toate mofturile de copii... fugând mereu ici si colo dupa treburi din zori pâna seara... Îmi amintesc mâncarurile ei gustoase, care mi-au încântat copilaria si adolescenta... Si peste toate... chipul ei blând, cu ochi mari si caprui pe care i-am mostenit si întrebarea ei, mereu aceeasi... ”Ce faci Ancuta bunichii? Ai mâncat azi?”. Ma copleste regretul... ca am sunat-o poate prea rar în ultimii ani, iar de vazut am vazut-o si mai rar... Mereu în goana nebuna dupa treburi efemere, uitam sa ne facem timp... Ori ni-l facem prea târziu... Azi ma duc din nou la bunica... Pentru ultima oara... Ma copleseste emotia si tristetea, pentru ca simt ca odata cu chipul acesta blând, se duce departe o bucata imensa din copilaria mea...
Comentarii