Incarcat in Personal - #vacanta #copilarie #mare #familie #timp liber #noastalgie
1.282 vizualizariMi se face câteodata dor de clipe si de locuri pe care amintiri de tot felul le-au desenat pe suflet în culori pe care numai eu le pot descifra... Dor de primavara, de toamna, de iarna, dor de nopti cu luna plina si miros de tei, dor de colina începuturilor unei iubiri nesfârsite, dor de mare... Si nu exista motiv anume pentru care ma cuprinde brusc dorul sau în orice caz, nu reusesc sa descifrez unul, în nostalgia clipelor care ma coplesesc în te miri ce moment al zilei sau al noptii... Bunaoara ieri... mi-am amintit, ca prin vis, de mare... de marea aceea de demult în care îmi scaldam visele de copil si pe care am transformat-o apoi, fara sa-mi dau seama, într-un fel de plasa infinita a iluziilor pierdute. Marea ma linisteste cum nimic altceva nu o face. Si tot ea ma alunga întotdeauna înapoi în cotidian atunci când ma ciocnesc de multimea informa de turisti care îi populeaza plajele. Visez câteodata o casuta mica, pe o plaja marginita de arbori înalti... aud sunetul difuz al valurilor razlete si simt lumina primelor raze ce strapung în joaca imensitatea albastra. Apoi... râsete dragi de minuni mici, care-si alinta talpile prin nisip fin, abia atins de spuma alba... Mi-ar placea uneori sa am o astfel de casa mica, pe malul marii, departe de lume cu toate ale ei... Si mi se face dor de visul asta adesea când, în salbaticia urbana cotidiana simt nisip sub talpi, chiar si asa, într-o gramada împrastiata în fata blocului...
Comentarii