Incarcat in Personal - # #parinti #copilarie #jocuri #timp liber #zambete
927 vizualizariMa trezesc uneori dimineata cu gândul ca singurul lucru cu adevarat important pe lumea aceasta este faptul ca am doi copii minunati si ca, indiferent ce se întâmpla peste zi, seara, înainte sa adorm imaginea lor, a minunilor cu ochi mari si zâmbete inocente, este singura care îmi da putere sa merg mai departe si sa trec peste orice rautate venita din exterior. Si atunci, înainte sa adorm, mi se întâmpla uneori sa ma gândesc la lucruri marunte, pe care mi-as dori sa le fac în fiecare zi pentru ei, fara ca asta sa fie considerata vreodata o povara de catre ei si fara sa am pretentia ca în acele lucruri se concentreaza toata dragostea materna care, de fapt, este infinita... iata, asadar, lucruri marunte pe care mi-as dori sa fiu în stare sa le daruiesc copiilor mei în fiecare zi, pâna când destinul ne va juca vreo festa...
-Sa îi fac sa zâmbeasca...
-Sa îi îmbratisez macar o data pe zi si sa pun în îmbratisarea aceea toata dragostea mea de mama...
-Sa le arat un lucru frumos si sa le amintesc mereu ca frumusetea vine din interior...
-Sa ma joc cu ei jocurile lor preferate...
-Sa îi privesc în ochi si sa le spun cât de mult îi iubesc si cât de mândra sunt de ei...
-Sa le strecor în suflete încrederea, optimismul si dorinta de frumos...
-Sa îi sarut de noapte buna si sa le veghez visele sorbind cu nesat imaginea candida a somnului lor de copil...
Sunt mii de astfel de gânduri care îmi trec zilnic prin minte si pe care nu reusesc adesea sa le concretizez în cuvinte, asa cum as vrea. Traiesc însa în fiecare zi fericirea de a le pune în practica în cele mai variate si mai neasteptate moduri. Si asta îmi e de ajuns...
Comentarii