Fi?e, eticheta, genera?ii...

De ceva timp ma lupt, metaforic vorbind, cu tendin?a Elisei de a se lasa cople?ita de „trendurile” genera?iei ei. Nu sunt depa?ita, sunt de acord ca fiecare vârsta are moda ei, preferin?ele ei , fi?ele ei... ?i nu mi se pare nimic în neregula ca fiecare adolescent sa fie atras de noul val ?i sa î?i doreasca sa fie la moda. Ceea ce ma dezarmeaza este însa u?urin?a cu care copiii, înca preadolescen?i, sus?inu?i în mod inexplicabil pentru mine de parin?i, ajung sa prefere eticheta în locul obiectelor în sine. Concret... un tricou nu e ok daca nu e de la firma X sau Y, ni?te teni?i devin deodata cea mai scumpa ?i mai „uau” încal?are doar pentru ca scrie pe ei o combina?ie de litere cu ni?te stelu?e prin coada, iar un cadou e penibil daca nu e înmânat în saco?a de la mall-ul Z. Sa fie oare chiar a?a o mare dovada de primitivism daca refuzi sa te îmbraci cu tricoul de la X sau Y pentru simplul motiv ca e banal ?i lalâi? Sau sa fie oare a?a de ie?it din comun sa preferi o pereche de balerini feminini, elegan?i ?i comozi teni?ilor din pânza ?i cauciuc? Cât despre cadou... nu este el oare o dovada a prieteniei / dragostei / respectului pentru cel aniversat...? ?i ar fi oare chiar a?a de deplasat daca ar fi luat din suflet ?i nu din dorin?a de a ?ine pasul cu fi?ele? Recunosc ca am avut momente în care m-am întrebat daca nu cumva am eu o problema ?i intru încet încet în zona „pe vremea mea...” Însa o întâmplare din zilele trecute mi-a dat certitudinea ca nu, problema nu e la mine... Elisa, dupa o tura de cotrobait prin vechiturile mele vestimentare, de care nostalgia nu ma lasa înca sa ma despart (cu toate ca, fie vorba între noi, dimensiunile lor cu doua numere mai mici îmi genereaza un stres îngrozitor uneori), a venit victorioasa, îmbracata cu bluza din voal înflorat a mamei mele... o bluza pe care eu însami am descoperit-o cu ani buni în urma printre hainele vechi ale mamei ?i de care nu m-am despar?it toata adolescen?a mea... Mi se parea teribil de frumoasa ?i chiar este frumoasa... dupa vreo 40 de ani de via?a. ?i nu, nu e nici de la X nici de la Y, ci e facuta, pare-mi-se de o croitoreasa din sat. Ei, cum suna asta? Probabil ca de neîn?eles pentru genera?ia dependenta de eticheta ?i de mall. ?i cu toate acestea, Elisa e fascinata, mai ales dupa ce i-am spus cum am descoperit-o eu,  iar pentru mine a fost cu siguran?a o buna ocazie de a-i sublinia lucruri pe care altfel, doar verbalizând credin?e ?i principii, nu a? fi facut-o niciodata sa le în?eleaga.

Fara nicio suparare sau repro?, însa cred ca problemele genera?iei de adolescen?i din zilele noastre nu pleaca nici de la Facebook, nici de la fi?ele din jur, ci de la noi, dragi parin?i... pentru ca ori le dam în cap, pentru ca nu îi în?elegem ?i atunci ei o apuca haotic încotro vad cu ochii... ori ne prefacem ca în?elegem ?i le permitem totul, la fel de haotic, sub pretextul ca suntem ni?te parin?i model, care încurajeaza nevoile copiilor. Care e solu?ia? Pentru mine... discu?ii interminabile ?i un fel de cale de mijloc destul de fragila. Pentru voi?