Incarcat in Saptamana 38 - ##prima
609 vizualizariUltimele săptămâni de sarcină vin cu multe surprize pentru mine, dar cel mai des primesc în această perioadă întrebarea "Mai poți?"🤯❤Si asta fiindcă burtica mea e vizibil foarte mare, eu sunt destul de slăbuță și se observă că deja momentul nașterii este iminent:) Este săptămâna 38 când bebe ar fi deja teoretic pregătit să vină pe lume. Si ca să răspund la întrebare, sincer, cu greu mai pot...cu greu mai pot să mă mișc, să mă odihnesc, să mă întorc de pe o parte pe cealaltă *misiune uneori imposibilă *, să fac activități ce altădată păreau o nimica toată. Dacă până acum nu am avut niciun fel de problemă în sarcină, am mers pe jos, am facut treburi casnice, am mâncat ce am poftit, în ultimul timp este greu, simt dureri moderate de burtă si presiune pelvină. Abia mă "târâsc", daaar, se merită pentru prințesa mea! Încă puțin și îi voi vedea ochișorii și zâmbetul angelic pentru prima dată!🎀 La ultimul control de azi, bebelina are vreo 3,3 kg fiind destul de mare. Sosirea ei este tot mai aproape.🤭E dificil...la CTG am avut 2-3 contracții si plâng de vreo câteva zile din cauza durerilor de burtă. Mă rog lui Dumnezeu să îmi dea putere și să mă ajute să trec cu bine!❤ Consider că aspectul acesta este esențial. Chiar dacă uneori poate părea dificil din cauza stărilor induse de sarcină, la final, ai parte de o minune-cea din pântecul tău și uiti de tot! Fii puternică, mămico fiindcă mai poți !❤
Comentarii