Bloguri

Jurnal de sarcina

Examene cu bebelușa in burtică-partea 2

  • Scriu la ceas de noapte...Da, deja sunt obișnuită să stau nopțile târziu sa învăț, sa citesc, sa îmi fac notite pentru ca acum e o perioada cu dublu stres pentru mine:sesiunea de examene la facultatea de medicină plus ultimele 2 săptămâni cu prințesa mea în burtică!
    Recunosc, e foarte dificil, abia ma misc, abia pot dormi din cauza durerilor musculare și mai ales de spate și de picioare, dar sunt bucuroasă și mândră de mine ca am reușit deja să iau primele examenele practice cu nota 10, mulțumesc lui Dumnezeu pentru reușită, doar El m-a ajutat!😇🙏 Când stăteam și îmi invatam simțeam cum misca bebelușa, probabil se va naște direct învățată.. 🤣Împreună cu mine a recapitulat si ea din multe domenii ale medicinei dentare, si nu numai. Suntem  amândouă studente, cam așa se face prezența la mine:) 

    Am luat-o cu mine la stagii, prin spitale și a fost foarte cuminte si receptive, cel puțin eu asa cred😆E foarte activă, la fel sunt si eu🤣(având în vedere ca merg la facultate de colo-colo, mă plimb, gătesc, fac curat, mai puțin ce-i drept, dar am activitate etc). Acum că am dat cu succes o parte din examene, sunt mai detensionată. În principiu, acum pot naște mai liniștită:))🥲❤ Multumesc familiei, soțului, mamei mele, prietenelor si colegilor pentru suport, dar cel mai mult lui Dumnezeu !

    Simt deja ca nu mai pot, simt că Sofia mea e tot mai aproape si vrea sa evadeze din " adăpostul cald de lângă inima mea" unde a stat 9 luni. Abia aștept, deși îmi e cam teamă, imi doresc natural și e prima naștere, cum am mai menționat altădată. Nici nu mai știu de ce să mă stresez- de venirea bebelușei, de examene, de faptul că mă simt un pic slăbită si super epuizată plus altele. Important e să-mi păstrez sănătatea mentală:).  Și să mă încred in Dumnezeu! De fapt, asta contează foarte mult pentru toate mămicile!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Vizita la doctor

    Astazi a fost o zi mult asteptata si plina de emotii. Astept ziua asta de o saptamana si cu multa nerabdare ca sa vad ce mai face bebe si cum stam cu evolutia de ultim moment. M-am trezit de diminea...
  • Momente pline de anxietate si emotii

    In fiecare dimineata in ultima vreme ma trezesc cu emotii si cu o usoara teama, stand si gandidu-ma daca “azi” poate veni bebe pe lume. Probabil ca toate viitoarele mamici stau cu emotia asta in perio...
  • Bebe puternic în burtică

    37 săptămâni și 4 zile .. timpul trece , săptămâna viitoare sunt programată pentru cezariană . Dar simt dureri apăsătoare! Simt cum bebe se apasă destul de tare în jos (fiind cu capul în jos), am cont...
  • 37 saptamani

    Iata ca am ajuns la 37 saptamani implinite. De acum, oricand s-ar naste, oficial este la termen, nu mai e considerat prematur. Se apropie tot mai mult marele moment, dar parca tot nu pare real, imi p...
  • O luna de iubire...de frate

    Au trecut doua saptamani de cand l-am dus pe Alex inapoi la Galati pentru ca a trebuit sa mearga cu tatal lui intr-o excursie la Iasi. Asta dupa ce a stat cu noi o luna. O luna in care m-am solicitat ...
  • Săptămâna 38

    Trebuie să recunosc că luna a noua nu este una chiar foarte ușoară. Trimestrul întâi a fost de început un trimestru plin de emoții. Trimestrul doi a fost cel mai frumos fiind deja obișnuită cu s...
  • Azi plecam acasa

    Buna, azi plecam acasă. I-au iesit analizele, are rh pozitiv, asa ca eu am primit vaccinul ptr rh meu negativ, analizele sunt bune, asteptam externarea si întâlnirea cu frățiorul mai mare. Eu in recup...
  • Nasterea

    Buna, dupa un travaliu de 8 h si, bebe a venit pe 18. 07 la 8:20 in aceasta lume. A fost un travaliu dureros insa am nascut fara calmante, fara epidurala, nimic, doar oxitocina. Din păcate m-am rupt i...
  • Apa rupta

    Buna ziua! Abia a trecut de miezul nopții si bebe a decis ca e vremea sa vina pe lume, am inceput sa pierd lichid. Am sunat la ambulanță, erau si dureri de spate, de burta, inca nu sunt contracții reg...
  • Colestaza de sarcina

    Abia intrasem in saptamana 30, cand m-am trezit buimaca dupa o noapte de mancarimi ale pielii. Ma mancau mainile si picioarele, in special talpile si podul palmelor. Am crezut ca am facut vreo alergie...