-
Iată că bebe crește încet-încet în burtică, iar eu ca viitoare mamă experimentez trăiri și sentimente noi si aparte. M-am gândit la ceva ce demult îmi doream, și anume, ca toate momentele frumoase, mai personale din timpul sarcinii, să le consemnez toate într-un jurnal propriu unde să-mi aștern experiențele din sarcina și nu numai. Mai exact, un caiet sclipicios personalizat și desenat de mine unde notez săptămânal sau atunci când îmi vin diverse ganduri sau stări, idei și chestii legate de sarcină. Am notat momentul apariției sarcinii, cum mă simt în general(usoare greturi, disconfort gastric, amețeli),de când sunt însărcinată, ce medicamente iau(vitamine, fier, acid folic), câte consultații am avut, ecografiile și multe altele. Și acest jurnal aș vrea să-l păstrez și după naștere și să notez lucrurile importante despre bebe, despre cum se dezvolta și cum crește puiul.❤Mi se pare atât de frumos. Mica minune ce crește în burtica mea, merită să vadă mai târziu gândurile transpuse de mămica sa când el înca nici nu era conceput.🥰
Pe lângă faptul că pot transpune aici, pe blog, anumite trăiri, într-un jurnal poți consemna mult mai intim anumite detalii pe care vrei să le păstrezi ca mamă. În prezent, fiind prima sarcina nu percep inca mișcările bebelușului, însă niște mici chestii ca un "fluture", parcă-parcă pot simți. Bineinteles, si aceste detalii le menționez în ♡ jurnalul bebelușul meu drag ♡, ca să-mi aduc aminte cu drag de aceste momente atât de frumoase și de unice în viața unei femei, a unei mame în devenire.🙏Fiți binecuvântate, mămicilor si prețuiți fiecare clipă cu minunile voastre din burtică❤🤗!
Comentarii