Bloguri

Aflarea veștii

  • Soțul meu a fost primul care a aflat de sarcina. Încercăm de câteva luni, cu câteva zile înainte sa aflam am fost chiar la control, dar nu se vedea nimic. Ciclul a întârziat 5 zile și m-am hotărât sa fac un test. Eram în drum spre Grecia. Am avut un concediu minunat. Ceilalți din familie au aflat când ne-am întors acasă, pe tricoul primului băiețel am scris big brother iar la o masa în familie l-am arătat. Toți au fost extrem de bucuroși.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Contractii false

    În sarcina am avut foarte multe contractii false, poate și pentru ca aveam colul deschis, îl ridicam pe băiețel în brațe destul de des și lucram zilnic. În dimineața în care am născut m-am trezit cu c...
  • Pofta de dulce

    Ultimele luni de sarcină au fost pline de pofte de dulciuri și de ciocolată amară. Nu știu cum reușesc unele mămici să se păstreze în formă până la finalul sarcinii și să nu pună prea multe kilograme ...
  • Sângerări nazale

    De la inceputul m-am confrutat cu sangerari nazale .Prima data m-am speriat dar am inceput sa citesc despre acest lucru si m-am mai linistit .Au fost in trimestru 1mai mult niste firicele mici de san...
  • Alegerea numelui

    Am avut multe dezbateri cu sotul pe subiectul alegerii numelui insa impreuna am ales cel mai frumos nume pentru băiețelul nostru. Dupa ce am aflat ca bebe este baiat, in drum spre casa in masina l-...
  • Alăptarea

    Cu primul copil nu am reușit sa alăptez și am avut o teama ca la fel se va întâmpla și cu cel de-al doilea băiețel dar cu ajutorul asistentelor am reușit. Alăptarea a fost foarte frumoasa cu mici exc...

Din aceeasi categorie...

  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 25. Am fost din nou la vaccin. Olivia a plâns foarte tare și mult. Oare așa fac toți bebeii? A început să scoate sunete, care se înțeleg ca și cum ar zice mamu, sau da. Presupun...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 24. Bebe refuză somnul. Nu prea vrea să facă nani. Mai sunt și alți bebeluși așa? Ca și noutate, bebe a început să scoată și consoane, nu numai vocale. Până acum era mai mult aa...
  • Îngeraș de 2 saptamani

    Făptura noastră mică si drăgălașă ! Începutul fiecărei zile începe cu câte un diminutiv la adresa Evei, le inventez, le asociez cu hăinuțele ei cu starea ei de început de zi o noua descoperire zilnic...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 23. Încă nu avem dințișori. Bebelușca s-a trezit în fiecare noapte, nu a mai făcut nani toată noaptea. Nu-mi place să mă trezesc în fiecare noapte, dar ce să faci. Citisem recen...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 22. Am împlinit 5 lunițe. În săptămâna 21 de viață Olivia la fel, câteodată se trezește noaptea, câteodată nu. Nu cunosc motivul. Încerc să o învăț să se rostogolească, am văzut...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 21. Am fost la preot să vorbim despre botez. Nu a zis nimic că noi nu suntem cununați la biserică. Poate o să urmeze, poate nu. Cine știe. Dacă o să ne putem permite financiar, ...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 20. Când mă gândesc cât de speriată eram la început. Verificam destul de des dacă bebe respira. Acum sunt mai liniștită puțin. Atât de repede a trecut timpul. Bebe a crescut. Im...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 19. În săptămâna 18 bebe a cam refuzat somnul, a fost puțin cam dificil, nici ziua nu a vrut să facă nani, nici noaptea.. Dar a trecut. Tati i-a luat Oliviei suzetă, noroc că be...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 18. Am împlinit 4 luni. Ca și haine nu purtăm de 4 luni. Mai pățește cineva așa? Avem și haine pe care scrie 12 luni. Probabil depinde de firmă. Nu sunt foarte elastice, deci e ...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 17. Imediat facem 4 luni. Am fost și la vaccinul de la 2 luni partea a doua. A zis doamna doctor, dacă nu face febră data viitoare primește 2 într-o zi. Bebe crește. Vrea activi...