Bloguri

Jurnal de sarcina 2

  • Controlul medical a confirmat faptul ca binecuvantarea familiei noastre are cam 5-6 săptămâni și am văzut pe ecranul mare din cabinet săculețul unde avea sa fie bebe drag protejat pana la venirea pe lume, în sânul familiei. Pandemia a făcut ca tatăl sa nu poată intra în cabinetul medicului impreuna cu mine, dar nu ne-a deranjat - am fost mulțumiți și recunoscători ca noi suntem din nou părinți iar băiețelul va deveni frate mai mare și cu responsabilități pe măsură - desi fix în același timp mulți din jurul nostru și din întreaga lume sufereau din cauza infecției cu Covid19. Mergeam la muncă și asistenta fiind la farmacie, pacientii și toți cei cu care de-a lungul celor 10 ani de munca am devenit apropiați, vedeau o schimbare la mine. Deși mereu aveam zambetul pe buze pentru a-i încuraja pe cei ce îmi treceau pragul la locul de munca, acum îmi spuneau chiar ei ca ceva e schimbat la mine, ca radiez. Și asa și era. Tot ce simțeam în suflet, se reflecta pe chip, nu puteam ascunde bucuria. Eram atenta mereu cu tot ce fac, sa protejez burtica, sa port masca și mănuși de protecție, sa nu cumva sa aibe de suferit suflețelul ce cu drag îl așteptăm să îl țin la piept. Dar cu toate acestea, au fost și clipe în care, m-am simțit extrem de rau si am ajuns de urgenta la spital cu risc de pierdere a sarcinii. Nu, nu am plâns. Nu m-am speriat. Am "vorbit" cu copilașul din burtica și i-am transmis ca am încredere în faptul ca este un bebe luptător și ca va veni pe lume sa demonstreze ceva multora, ca are toată susținerea noastră ca părinți, ca suntem fericiți ca ne va bucura zilele cu prezența sa. Cu aceasta m-am simțit și eu mai puternica și mi-am dorit sa nu ma las infranta de emoții negative.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Drag blog "Jurnal de sarcina", vreau sa iti mulțumesc ca am avut ocazia minunata de a posta aici amintirile mele frumoase din timpul sarcinii cât și experienta celor aproape 9 luni minunate în care a ...
  • Jurnal de sarcina 12

    A fost o experienta de viata aceasta a doua sarcina. A fost cu urcușuri și coborâșuri, mai mult greu decât ușor. Dar am fost convinsa ca bebe e un luptător încă de când am aflat ca va veni pe lume în ...
  • Jurnal de sarcina 11

    Bebele a fost dus la secția neonatologie iar proaspătă mamica cu zambetul pe buze a ieșit din sala de operație. Au urmat 24 de ore la terapie intensiva, fără bebeluș. Asistente de pe diferite ture...
  • Jurnal de sarcina 10

    Zâmbeam în timp ce doctorul canta, anestezistul zicea în același timp ce viata ar duce el în Bahamas. Următoarele minute am așteptat atenta sa aud primul plânset al bebelusei. Dar în secunda în care b...
  • Jurnal de sarcina 9

    În sala de nașteri, unde urma sa fiu operata, m-a adus o domnisoara asistenta foarte amabila, care de când m-a preluat m-a încurajat și mi-a explicat tot ce va urma sa se întâmple, zicea ea ca e bine ...

Din aceeasi categorie...

  • Emoții enorme

    Am mers așadar în ianuarie pentru ecografie,sa vedem ce face bebelușul de pe testul pozitiv.Probabil psihicul stresat cu câteva luni înainte,mă punea să îmi fac o mie de gânduri.Ma plimbam pe hol fara...
  • Prima vizita la medic

    Prima vizita la medic am făcut-o la 5 săptămâni. Eram tare curioasa sa vad dacă a luat în kilograme ca în ultima perioada scăzuse, atât în maternitate cât și în primele zile acasă, având icter dorme...
  • Am facut vaccinul si am plans fara oprire

    Ieri am facut vaccinul de 2 lunite, am stat intr-un suflet toata ziua si noaptea, i-am luat temperatura lui bebe constant si crestea usor usor, medicul ne-a spus ca la 38 de grade sa ii pun un supozit...
  • Bebelusa bolnavioara

    Cu fiecare copil trecem prin alte experiente și mereu avem de învățat câte ceva... Bebelusa a făcut candidoza bucala, ii făcusem badijonaj bucal cu glicerina cu nistatina și nu avea nici un efect pan...
  • Prima vizita la medic

    Ieri am fost sa il înscriem pe bebe la medic. Doamna doctor a spus că totul este in regula, bebe a luat 400 grame in greutate de când am venit acasa, mănâncă bine, am decis să-l alimentez doar de la s...
  • Prima vizita la medic

    Fetita are un program asa frumos mănâncă și doarme și este foarte liniștita dar... DAR varsă foarte mult după fiecare masa, mananca foarte mult și apoi varsă mult și pentru liniștea noastră am mers l...
  • Sângerare in primul trimestru

    Imediat după primirea veștii de sarcina, parcă și problemele au început să apară. Imediat următoarea zi au început mici secreții rozalii au început să apară..deja eram cu emoții. După pierderea primei...
  • A 3-a cezariana

    A 3-a sarcina,a3-a cezariana. Am aflat cu 3 zile înainte de menstruație că urmează să fiu însărcinată. De obicei menstruația era la ziua fixa, poate o zi mai repede sau mai târziu. Dupa o zi de spotti...
  • Cea mai mare bucurie

    De la primul test pozitiv (31 Iulie 2022) si pana la 35 sapt cat am acum, nu stiu cand s-a scurs timpul. Sarcina a fost un vis, pur si simplu m-am bucurat din plin de fiecare clipa alaturi de bebelu...
  • Prima ecografie

    Dupa aflarea faptului ca sunt insarcinata a urmat sa merg la medic pentru a ma asigura ca totul este bine. Inainte de prima vizita la medic toate emotiile m-au napadit deoarece nu stiam daca totul est...