-
Eram din ce in ce mai mare si imi era destul de greu sa merg, stam la etajul 3 si sa urc si sa cobor , devenise un chin, aveam 40 de saptamani si asteptam dintr-un moment in altul sa nasc, hotarasem cu medicul ca daca nu nasc pana pe 22 martie, adica 40de saptamani si 3 zile, sa ma bage la operatie de cezariana . Bebe nu avea nici un gand sa iese, aveam totul pregatit si speram dintr-un moment in altul ca va da un semn.. imi aduc aminte si acum...vineri am fost la control, mergeam pe fiecare saptamana in ultima vreme, mi-a explicat doctora sa vin duminica dimineata la urgenta pentru a ma opera, imi era frica, speram ca totusi o sa nasc natural si totul o sa vina de la sine.... dar nu... am ajuns la spital, 8 dimineata, m-au preluat asistentele dim urgenta si m-au urcat sus la sala de nasteri, acolo ma astepta doctora mea , zambind.� A fost o perioada cumplita , era inceputul pandemiei de covid19. Nimeni nu intra nimeni nu iese din spital... asistentele ne speriau spunand ca daca nu avem covid o sa plecam cu el din spital, doctora spunea sa stam linistite ca totul va fi bine. Eram eu si inca 2 fete care asteptau tot pentru cezariana.
Comentarii