Bloguri

Revenirea acasă

  • In sfarsit acasă! Am stat 5 zile în spital dar mi s-a părut o veșnicie. Abia am așteptat sa ieșim, fiind doar eu cu bebe in spital, nu am avut voie vizite pentru că încă erau restricții. Nu pot sa descriu în cuvinte emoțiile pe care le-am avut când am ieșit din liftul spitalului și ne așteptau soțul și mama. Am plans de fericire, am stat îmbrățișați preț de câteva minute și nu ne venea sa credem ce mogaldeata frumoasa avem în brate și de acum înainte, în familie. Eu m-am recuperat relativ repede, dar durerea de picioare era insuportabila.. nu puteam sa stau pe picioare la cat îmi erau de umflate, eu stand mai mult în picioare cu bebe pentru ca nu am putut sa stau pe fund de la cusatura. Eram super obosita dar în același timp și entuziasmata ca suntem acasa și de aici încolo voi avea parte de ajutor din partea familiei. ❤ Au venit bunicii sa își vadă nepoțelul și a fost o zi destul de încărcată, bebe încă era linistit. Însă, prima noapte a fost mai grea, nefiind obișnuit cu mediul, a fost și familia în jurul lui, a devenit destul de agitat și a plâns pana pe la 3 dimineața. Revin de la a 2-a zi în casuta noastră, în formula de 3.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit Geanta Bebelușului

    Abia am așteptat sa merg la poștă azi sa ridic coletul cu geanta bebelușului. A venit un colet mare, abia am așteptat sa îl deschid și am fost surprinsa sa vad cât de multe produse am primit. ❤ Gentu...
  • Bebe activ

    Atat de repede creste, parca acum era nou-nascut.. Acum, la 4 luni, nu îmi vine sa cred ce repede trece timpul și cum în fiecare zi ne arata ceva nou, zilnic descoperă câte ceva cu mânuțele lui și ne...
  • Vaccinul de 4 luni

    Sâmbătă am avut vaccinul de 4 luni.. Credeam ca va fi ca și primul, fără reacții adverse dar se pare ca nu a fost chiar asa, din păcate.. Am fost dimineața la vaccin, a fost foarte curajos. Pe ti...
  • Bagajul pentru maternitate

    M-am gândit sa fac o lista pentru viitoarele mămici, poate ajuta pe cineva cu ce sa ia în bagajul de maternitate. Întrucât și eu am primit sugestii înainte de a merge la spital, m-am gândit ca ar fi o...
  • Cumpărături bebe

    As dori sa va spun cum am început noi sa ne pregătim pentru bebe și ce am cumpărat înainte sa se nască, poate dau cate o idee viitoarelor mamici. Sper sa fiu de ajutor. Noi am început sa ne pregă...

Din aceeasi categorie...

  • Amintiri din sarcina

    Asa emoționată am fost când i-am auzit inimioara prima data , și când am simțit primele mișcări. Când i-am văzut fatuca am plâns, era asa frumos încă din ecografii ,doamne, nu îmi venea sa cred ca o ...
  • Ne jucam cu mânuțele

    Deja puiule ai început sa iti descoperi mânuțele sa stai foarte mult timp sa te joci cu ele sa le analizezi ,sa le "canti" . Ai început și sa sugi degețelul, stai destul de mult făcând asta , sper sa...
  • Somnul și colicii

    Am avut mare noroc ,nu prea are colicii piticul ,în schimb vomita foarte mult, dar cu colicii nu avem probleme. Noaptea dormim ,ne trezim doar sa papam și apoi dormim pana dimineața. Nu plânge deloc ...
  • Prima data mama

    E un sentiment asa frumos și unic sa fi mama pentru prima data . Deși începutul e greu ,nu știi cum va fi ,nici dacă te vei descurca ,dar apoi îți dai seama ca te descurci mai bine decât crezi . Draga...
  • Prima saptamana cu bebe

    Prima saptamana cu bebe a fost una frumoasa, dar in acelasi timp foarte solicitanta. E greu sa dormi fragmentat, nu eram obisnuita cu asa ceva, trebuie sa recunosc:))). Dar, in ciuda noptilor nedormit...
  • 6 luni

    Buna mamici, Stiu ca poate nu este cea mai reusita poza a noastra dar ma bucur la fiecare poza pe care o facem impreuna deoarece creste atat de repede pe zi ce trece. Va spun sincer ca nu stiu cand a...
  • Bebelina 3 luni

    Avem deja 3 luni s o saptamana, suntem foarte energica si ne tinem capusorul singurica, adoarmim singurica mai mereu...aveti grija cu virozele mamici ca este o perioada delicata noi am fost internate...
  • Bebelina 3 luni

    Avem deja 3 luni s o saptamana, suntem foarte energica si ne tinem capusorul singurica, adoarmim singurica mai mereu...aveti grija cu virozele mamici ca este o perioada delicata noi am fost internate...
  • Sfaturi necerute si enervante pt2

    Desigur ca dupa ce am nascut nu s-au oprit parerile si toate sfaturile absolut inutile si cu scopul de a regreta ca te afli acolo. Pe moment ma enerveaza groaznic, cand stau si le analizez ma amuza ex...
  • Alegerea numelui tău

    Iubirea mea mami și tati și-au dorit sa îți pună numele Ranya deoarece pe mami o cheamă Roxana iar pe tati Raymond si îmi doream nespus sa fim toți trei cu începutul inițialei R . Iar pe urma ne-am gâ...