Bloguri

Jurnal de sarcina

Tensiune ridicata

  • La 24 de saptamani am mers la un nou control. Când am ajuns la cabinet și mi-a luat asistenta tensiunea a descoperit că o aveam destul de ridicata. Doamna doctor a considerat că ar fi bine sa mă internez în spital sa facem niste investigații mai amanuntite. Trebuie sa recunosc că mi-a fost destul de greu sa stau în spital deoarece mă.simteam bine și niciodată nu am fost spitalizată, însă am avut companie plăcută în salon. Atunci mi-am dat seama că este foarte necesar să încep să mă odihnesc și e nevoie sa îmi iau concediu de risc. Când am rămas acasă în concediu de risc al reușit să îmi fac un program alimentar, de mișcare și somn care ne-a ajutat foarte mult pe amandoua. In continuare aveam tensiune și încercam să o țin sub control, însă probabil din cauza că era prima sarcina nu reușeam să mă detasez și să mă bucur și mai mult de minunea din pântec. In perioada aceasta mi-am dat seama că nimic nu este este mai important ca fetița mea și încercam din răspundeți sa fiu cat mai echilibrata pentru ea. A fost o perioadă când ne-am unit într-un mod special.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelușului!

    Am primit geanta bebelușului! Am fost in primul rand surprinsă de cat de rapid a fost procesul. După ce am completat formularul in maxim o săptămână am primit mail că aceasta a fost expediată. Gea...
  • Am ajuns acasa

    Am ajuns acasă și au început alte aventuri! Ne-am obișnuit una cu alta, am reușit să o alăptez full tine, îi mai dădeam într-adevăr lăptic pompat și cu biberonul sa mă asigur că mănâncă sigur, somnul ...
  • Am născut o minunăție!

    A sosit și ziua mult așteptată! Soțul meu m-a lăsat la spital la 7 dimineața. Doamna doctor m-a internat și a pregătit totul pentru operația de a doua zi. Uram că ajunsesem la operatie, însă acum priv...
  • Bagajul pentru maternitate

    Momentul nașterii se aproprie cu pași repezi. Nașterea a trebuit programată prin cezariana, din păcate. Deși as fi vrut sa nasc natural din cauza tensiunii ridicate nașterea prin cezariană a fost vari...
  • Încă puțin și îmi cunosc fetița!

    La 28 de săptămâni am fost la ecografie și fetița deja s-a întors! Totul decurgea in regula doar tensiunea ridicata mai ridica o problema, însă o țineam cat de mult puteam sub control prin odihna mult...

Din aceeasi categorie...

  • Planificarea pe etape

    Am deja in minte un plan bine conturat cu ce urmeaza de luni, bine..dupa Sarbatori :). Pregatirea casutei, posibile cursuri pe care le putem face, urmat de "cel mai potrivit..." (carut, patut, ingriji...
  • Ultima saptamana la job

    Fix azi se fac 20 saptamani. Nu pot descrie fericirea pe care o avem pentru faptul ca am ajuns aici. Este si ultima saptamana de job, am foarte multe zile de concediu si apoi voi intra in prenatal de...
  • Fericire

    Uhhh, e greu începutul! Am 25 de săptămâni de sarcina și îmi place de mor! Am fost o graviduta super norocoasa pana acum, nu am avut grețuri, stări de voma, am mâncat tot ce am vrut, nu am avut nici o...
  • Povestea noastra

    Povestea noastra Primul trimestru de sarcina a decurs foarte bine nu am avut gesturi decat in cateva dimineți. Ma simteam chiar foarte bine eram doar putin obosită. Asteptam cu nerăbdare sa simt p...
  • La jumatate de drum

    Am 24 de saptamani, totul decurge bine, ma simt foarte bine, nu degeaba se spune ca trimestrul 2 este cel mai frumos. Burtica se vede asa si asa, nu este foarte mare, bebe danseaza inauntru mereu. Ne-...
  • Glicemia in timpul sarcinii

    Am observat ca de la o vreme am o pofta mai mare de dulce, bineînțeles ca nu m-am putut abtine si am devorat tot felul de bunătăți ! Dar parcă totusi ma simteam putin rau.. ca o amețeală asa can...
  • Nasterea la privat sau la stat

    Sunt la jumatatea drumului bebelusului in burtica si sunt in dilema de a alege unde voi naste. Medicul meu este doar la Regina Maria si mi-a spus ca nasterea va fi mai mult spre cezariana, avand...
  • Trimestrul II

    Cel de-al doilea trimestru de sarcina este, statistic vorbind, perioada cea mai usoara din toata sarcina. Eu l-am inceput cu aceleasi greturi cu care deja ma obisnuisem, pana cand, intr-o zi am simtit...
  • Saptamana 20, morfologie 2

    A trecut timpul, am fost ieri la morfologia 2, am vrut sa intre si sotul cu copilul dar doctorul nu a dorit sa intre copilul fiind prescolar, asa ca au ramas amandoi pe hol. Bebe e bine, mereu da din ...
  • Grețuri matinale

    La prima sarcină am experimentat grețurile de prin săptămâna 10-11.. însă la cea de a doua grețurile au început de prin săptămâna a 8-a. În fiecare dimineață, la fiecare miros mai înțepător aveam greț...