Bloguri

Jurnal de sarcina

La plimbare cu autobuzul

  • A venit vara cu temperaturile ei greu de suportat, dar noi ar trebui să ne desfășurăm treburile zilnice la fel ca până acum. Ușor de zis, greu de făcut! Spre exemplu, astăzi am plecat să returnăm la bibliotecă niște cărți pe care le-a citit tati. Știam ce mă așteaptă: stat în stație, mers cu autobuzul aglomerat, mers pe jos până la bibliotecă și retur. Numai că, spre surprinderea mea, nu am stat mult în stație, autobuzul nu a fost foarte aglomerat și drumul până la biliotecă a fost frumos pentru că, la tot pasul, erau copii voioși care ieșeau de la ore. Ce să mai spun de faptul că în autobuz era răcoare de parcă era toamnă în el! Tati zice că de la aer condiționat era așa, dar nu știu exact ce înseamnă asta, așa că rămân la părerea că era vorba de alt anotimp.

    Bebe Tudor stă în burtică și mai are de stat dar cred că e destul de confortabil acolo pentru că și eu am stat. După ce iese îl așteptăm la plimbare pe jos sau cu autobuzul pentru că stăm într-un oraș minunat și anume în Brașov. 

    E 8 Iulie și ne bucurăm de vremea frumoasă și de minunatul oraș în care locuim. Teodora a ieșit la plimbare cu tati, iar bebe Tudor așteaptă în burtică termenul. Mai avem de așteptat vreo luna dar nu ne grăbim. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • Ultima zi !

    Ziua de mâine va fi ultima zi cu burtica 🤰🏻 Așteptarea va lua sfârșit , iar noi 2 ne vom întâlni 🤱🏻 Nustiu ce ar trebui să fac sau să nu fac mai exact , dar eu încerc pe cat posibil să fiu relaxată (a...
  • Se întâmplă în curând 🙈

    Au mai rămas 2 zile 🙈 2 zile până la marea întâlnire! Dacă până acum aveam emoții și gânduri, în acest moment mă copleșesc toate .. teama de operație, întâlnirea cu bebe, timpul fără fetița mea de ac...
  • Cuibareala continua!

    Azi am terminat de aranjat și dulapul lui bebe. Toate hăinuțele puse pe categorii și mărimi. Am și cumpărat din ele dar am avut noroc sa și primesc multe lucrușoare. Așa că după sortare,spălare,calcar...
  • Prima zi acasa

    Ieri a fost prima zi acasa a bebelinei. Am iesit din spital abia pe la ora 14, iar cand am ajuns acasa fratiorul dormea. A fost o zi..lunga. Cu de toate: cu emotii, cu bucurii, cu plansete, cu flori,...
  • Încă puțin...

    Deja am ajuns in stadiul in care visele din timpul nopții se transforma in poftele din timpul zilei! Ciudat ,dar sa dăm vina încă pe bebe 😅! Aseară am visat toată noaptea că mâncăm cartofi piure cu mu...
  • Nerăbdarea continua!

    Am inceput oficial numărarea zilelor până la întâlnirea cu bebe! Nu știu cum gestionați voi emoțiile,dar am momente in timpul zilei in care gestionez cu greu acest carusel copleșitor de emoții. Ba rad...
  • Acasă în sfârșit! Început de an scolar.

    E bine sa fi din nou acasă! Abia ieri am primit externarea. Și după ce am stat 4 zile în spital cu perfuzii,monitorizare, analize la sânge , am ajuns din nou acasă. Totul este bine. Bebe și-a revenit ...
  • Gânduri..

    Ce aș putea face să îmi ocup mintea cu altceva în afară de ziua operației ? 🤔 Parcă mă sperie din ce în ce mai mult gândul ăsta și nu prea știu cum m-aș putea încuraja! Am 37 săptămâni și 2 zile și ti...
  • Gânduri 🤔

    În ultima perioadă doar pe la ora 1-2 am reușit să mă culc. Sunt în săptămâna 37 și ba mi-e prea cald și transpir, ba mi-e un pic mai bine dar vreau să mă mai uit și eu un pic la film, ba mă doare bur...
  • Perioada după naștere

    Timpul meu liber pentru a mi putea scrie jurnalul a început să se diminueze și bebelușa și domnișoara mare au început să necesite din ce in ce mai multă atenție. Totuși din când &ic...