Diverse stări

Bună, voiam să revin cu o postare după cea de-a doua morfologie însă ieri am avut o zi de luni mai plină de emoții și stări, așa ca am zis să o marchez. Auzisem de dinainte de la prietene ce au copii ca pe perioada sarcinii au întâmpinat probleme cu memoria, capacitatea de a reține sau de a se concentra însă nu m-am gândit ca mi se poate întâmpla. Ca să mă descriu puțin, legat de acest aspect, sunt o persoană cu o memorie vizuală foarte bine dezvoltată. Când îmi amintesc ca X mi-a zis cutare lucru știu și unde eram în momentul în care mi-a zis lucrul respectiv sau în facultate dacă citeam un curs și după doream să recitesc un anumit detaliu știam exact pagina și unde este încadrat în pagina lucrul pe care îl căutam. Revenind la prezent acum s-au cam schimbat lucrurile. Îmi ia uneori puțin mai mult să mă concentrez și în acest proces uneori mă pierd sau am un moment așa de gol total însă nu am stat să dau importanță până alaltăieri. Alaltăieri, duminică, am vrut să merg în oraș de dimineață sa iau ceva din piață însă am zis întâi să îmi iau pastila cu vitamina D. Iau mai multe suplimente în sarcină și pe toate le țin pe noptieră lângă pat însă de data aceasta nu erau. După ce am răscolit toată casa i-am zis soțului ca cel mai probabil le-am aruncat. Altă explicație nu exista și totuși aceasta nu avea niciun sens mai ales ca ar fi însemnat să fac un drum până la bucătărie cu pastilele în mână și uleterior să le arunc, de ce aș fi făcut asta? Mereu am apă lângă pat într-o sticlă și dacă nu am mă duc să îmi aduc apă ca să o am mereu la îndemână. Soțul a coborât la mașină primul și pentru ca el luase gunoiul însă nu apucase să îl ducă l-a lăsat în mașină iar când am coborât mi-a arătat ca mi-a găsit pastilele. M-am supărat destul de mult pentru ca nu fac lucruri în mod inconștient și nu pot să concep de ce am luat pastilele, ce căutam la bucătărie și de ce le-am aruncat. Sunt o succesiune de acțiuni la care eu nu găsesc sens și care mă macină. Trecând peste ziua de duminică, ziua de luni mi-a pus capac. Am cumpărat recent un roboțel aspirator în ideea în care când o să vină bebe și datorită faptului ca avem o pisică nu o să mai am timp să stau toată ziua să aspir podelele. Totul bine și frumos, l-am testat atunci să vedem cum aspiră, totul a fost în regulă, soțul a zis să îl punem să dea și cu mopul însă nu am vrut nu mai știu din ce motiv. Îmi amintesc ca se întreba cum să dea mopul jos și văzusem ca are un sistem cu cleștișori și i-am arătat cum să îl dea jos și mi-am văzut de treaba. Luni am zis să îl punem din nou la treabă și de data asta să vedem cum stă treaba și cu mopul, moment în care soțul mă întreabă unde e mopul. În weekend pe lângă pastilele pe care le-am aruncat, am pus la gunoi și cutia în care a venit aspiratorul plus toate cartoanele din interior. Nu am stat să le analizez, ci pur și simplu le-am pus pe toate în cutia mare și am scos cutia pe hol astfel încât să o ia să o arunce. În momentul în care m-a întrebat unde e mopul nu am știut ce să spun pentru ca nu îmi aminteam să îl fi văzut decât atunci când i-am arătat cum se scoate … ei și de aici până la a căuta prin posibilele sertare unde putea să fie și până la a ajunge la concluzia ca era în cutia mare și eu nu am mai verificat și le-am pus pe toate la gunoi a mai fost un pas. De aici sentimentele mele au luat-o la vale brusc și într-un mod accelerat. Am început să mă critic, îmi e greu să accept ca uit chestii, nu sunt o persoană perfecționistă însă cu memoria mă mândream. Pot fi un haos total însă mereu am știut de unde să îmi iau orice am nevoie din haosul meu pentru ca știam exact ce fac. Acum nu mai știam nimic, nu știam dacă am pus mâna și am aruncat mopul odată cu toate cartoanele la fel cum nu știam nici când am luat pastilele și le-am dus la gunoi. M-am pus pe plâns, m-am simțit atât de tristă, atât de rău, nu reușeam să mă regăsesc și să mă asociez cu această persoană nouă pentru ca nu o cunosc și nu doream să o accept ca fiind noua eu. Rar mă las așa tare copleșită de sentimente, de neputința, de tristețe și dezamăgire, am început să îmi pun întrebări cum voi fi în stare să cresc un copil dacă eu nu îs în stare să fac lucrurile în mod conștient, m-am simțit efectiv ultimul nimic de pe planetă. Ulterior la un moment dat a venit soțul să vadă ce fac și m-a surprins toată umflată la față și m-a întrebat ce am pățit. A stat și m-a calmat, m-a încurajat ca de obicei și mi-a zis ca el are problema asta din totdeauna și e ok 😅😅 și spre deosebire de el eu sigur mă vindec 😂. Ador modul lui de a mă face să mă simt mai bine. Ulterior spre finalul zilei s-a dus și mi-a luat un harbuz de la magazin ca să mă simt mai bine, știe ca îl ador și am zis să dăm drumul la aspirator să îl lăsăm să aspire până când ajunge mopul, dădusem comandă între timp. Cum stăteam în pat, îl văd cum intră in cameră și când se întoarce cu spatele mă uit către soț și îi zic “mai, asta are mopul pus la spate”. Da …. Nu am aruncat niciodată mopul, i-am arătat cum să îl scoată și cel mai probabil el l-a pus la loc. Încrederea mea a crescut cu 50%, îs fericită ca am aruncat doar pastilele într-un final😂, iar încrederea soțului a scăzut cu 50% 😂😂. Într-un final am ajuns la un echilibru ca întotdeauna. Ca și concluzie am să vă las sfatul unei prietene ce mi-a zis ca nu sunt singura care trece prin astfel de experiențe, sunt normale, or să treacă și cel mai important să fiu calmă și blândă cu mine 🤍. Încă încerc să fiu calmă și mai ales să nu fiu cel mai mare critic al meu, nu am nevoie de asta, am nevoie să mă accept și să mă iubesc pentru ca în acest moment corpul meu crează viața și cream ceva perfect și unic🤍.